- Lumea medicală nu a fost scutită de dosare penale, unde avem nume mari, de la Şerban Brădişteanu, la Mircea Beuran
- Medici reputaţi din România fie au fost condamnaţi, fie aşteaptă ca procurorii să încheie dosarele
- Ultimul medic intrat în vizorul procurorilor este Mircea Beuran, care este acuzat de luare de mită
Medici reputaţi din România, adevărate somităţi în domeniu, au spus adio credibilităţii după ce au fost implicaţi în dosare penale.
Ultimul medic care are de-a face cu procurorii este Mircea Beuran care se află, începând de vineri, în arest la domiciliu.
Unul dintre cele mai puternice nume în chirurgia transplantului din România este medicul Mihai Lucan, acuzat de DIICOT de constituire de grup infracţional organizat. Ce înseamnă asta? Lucan ar fi prejudiciat Institutul de Urologie din Cluj-Napoca cu peste 5 milioane de lei după ce ar fi folosit aparatura de acolo pentru pacienţii înregistraţi în clinica lui privată. Dosarul încă este la procurori.
Un alt medic care nu a scăpat de procurori este Gheorghe Burnei, de la Spitalul Marie Curie. Chirurgul a fost condamnat în decembrie 2019 la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru 21 de fapte de luare de mită, însă decizia poate fi atacată. Burnei ar fi primit mită mascată de la părinţi în contracte de donaţii.
Tot în Bucureşti, îl avem pe medicul Şerban Brădişteanu – chirurg la Floreasca. Procurorii au spus că medicul ar fi primit mită o jumătate de milion de euro. Însă, 2014, Brădişteanu a fost achitat. Un an mai târziu, medicul a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru că l-a ţinut pe Adrian Năstase în spital mai mult decât trebuia, atunci când fostul premier s-a împuşcat.
Mircea Beuran a fost adus cu escortă la sediul DNA. Este acuzat că ar fi luat mită
Procurorii DNA au făcut percheziţii atât la casa medicului Beuran, cât şi la Spitalul Floreasca Mircea Beuran este acuzat că ar fi luat mită de la mai multe persoane Medicul Beuran a fost adus cu escortă la sediul DNA Joi dimineaţă, procurorii anticorupţie au făcut percheziţii la casa medicului Mircea Beuran, dar şi la Spitalul […]
Sursă foto: Mediafaxfoto