Marius Luican critică dur clasa politică din România: „Românii muncesc cel mai mult pentru partidele lor. Îi plătim, muncim pentru ei și îi alegem, dar după aproape 15 săptămâni avem un Guvern interimar. Noi ne-am prezentat la serviciu, ei nu toți”

• Marius Luican: „Românii muncesc cel mai mult pentru partidele lor. Și poate că partidele îi reprezintă cel mai puțin.”
• Marius Luican: „Românul muncește de aproape 10 ori mai mult pentru partide decât un francez.”
• Marius Luican: „Noi ne-am prezentat la serviciu. Ei, nu toți.”
• Marius Luican: „Îi plătim. Muncim pentru ei. Îi alegem. Dar ne mai reprezintă?”

Marius Luican a analizat, într-o postare pe pagina sa de Facebook, cât îi costă pe români sistemul politic pe care îl finanțează din propriile venituri – doar ca să primească în schimb un Guvern interimar, instituții blocate și parlamentari absenți.

În condițiile în care România împlinește 103 zile – 14 săptămâni și 5 zile – fără un Guvern cu puteri depline, Marius Luican ridică o întrebare incomodă: dacă noi plătim „factura”, de ce suntem atât de slab reprezentați?

„Românii muncesc cel mai mult pentru partidele lor. Și poate că partidele îi reprezintă cel mai puțin. Hai să vedem de ce:

În 2025, partidele politice din România au primit de la buget aproximativ 232 de milioane de lei, adică 46,6 milioane de euro. Împărțit la cei aproximativ 5,68 milioane de salariați, înseamnă 8,2 euro pe an pentru fiecare salariat.

Și atenție: vorbim strict despre subvenția directă acordată partidelor de la buget. Nu includem rambursările campaniilor electorale, banii cheltuiți de Parlament pentru deputați, senatori și grupurile parlamentare, finanțările locale sau alte costuri publice ale sistemului politic.

Finanțarea directă raportată la numărul de salariați arată astfel:

Finlanda — 14,7 €/salariat/an
România — 8,2 €
Letonia — 7,6–8,6 €
Austria — 7,4 €
Germania — maximum 5,3 €
Danemarca — 3,4 €
Olanda — 3,2 €
Suedia — 3,2 €
Spania — 2,9 €
Franța — 2,4 €

Dar 8 euro în România nu înseamnă același lucru ca 8 euro în Finlanda sau Germania. Dacă transformăm suma în timp de muncă al salariatului mediu, România ajunge prima dintre țările analizate:

ROMÂNUL MUNCEȘTE DE APROAPE 10 ORI MAI MULT PENTRU PARTIDE DECÂT UN FRANCEZ.

România — 81 de minute de muncă/an
Letonia — 70 minute
Finlanda — 50 minute
Austria — 22 minute
Germania — maximum 17 minute
Spania — 15 minute
Suedia — 11 minute
Danemarca — 10 minute
Franța — 9 minute
Olanda — 8 minute

Așadar, românul muncește aproape o oră și jumătate pe an doar pentru subvenția partidelor. Francezul, 9 minute. Olandezul, 8.

Și ce primim?

Guvernul Bolojan a căzut pe 5 mai. Astăzi, 16 august, România împlinește 103 zile — 14 săptămâni și 5 zile — fără un guvern cu puteri depline.

Trei luni și jumătate în care partidele pe care le finanțăm nu au reușit să producă o majoritate și un guvern stabil, într-un moment în care România are nevoie disperată de reforme, predictibilitate și credibilitate. Fitch ne-a păstrat la BBB-, ultima treaptă înainte de „junk”, cu perspectivă negativă, și spune explicit că instabilitatea politică reduce vizibilitatea politicii fiscale și pune în pericol reformele și fondurile europene.

Cel mai probabil, până în prima jumătate a lui septembrie vom avea în sfârșit un guvern. Dar după aproape patru luni de negocieri, maximul pe care sistemul politic pare capabil să-l producă este fie un guvern minoritar și implicit vulnerabil, fie un guvern tehnocrat, în care partidele care încasează banii, ocupă Parlamentul și împart puterea pasează responsabilitatea guvernării unor oameni din afara politicii.

Adică noi plătim partidele să guverneze, iar când vine momentul să guverneze, ele caută pe altcineva care să-și asume răspunderea.

Și nici măcar Guvernul nu este o excepție. România pare să fi transformat interimatul într-o formă de guvernare. SRI este condus interimar de peste trei ani. Curtea de Conturi are conducere interimară. Mandatul Avocatului Poporului este expirat din 2024. Numiri importante la CNCD și în alte instituții au fost amânate sau blocate politic. În locul unor mandate clare, cu responsabilitate și obiective măsurabile, avem interimari care administrează provizoriu statul până când partidele reușesc să se înțeleagă.

Iar când Parlamentul a fost chemat din vacanță, pe 27 iulie, inclusiv pentru proiecte importante pentru PNRR, din 330 de deputați doar 100 au venit fizic în plen, iar 115 nu s-au conectat nici măcar online.

Noi ne-am prezentat la serviciu. Ei, nu toți.

Și atunci problema nu mai este dacă 8,2 euro și 81 de minute de muncă sunt mult sau puțin. Problema este ce cumpărăm cu ele.

Plătim partidele. Plătim Parlamentul. Plătim alegerile și campaniile rambursate. Și, în schimb, avem de aproape 15 săptămâni un guvern interimar și un stat în care interimatul a devenit aproape normalitate.

Democrația reprezentativă presupune ca cei aleși să reprezinte prioritățile și opțiunile celor care îi aleg. Or, rareori distanța dintre ceea ce societatea cere și ceea ce clasa politică livrează a părut atât de mare.

Îi plătim. Muncim pentru ei. Îi alegem. Dar ne mai reprezintă?”, scrie Marius Luican.