Marius Oprea: Putin n-a renunţat, probabil va aplica scenariul din decembrie 1989

• Vladimir Putin nu ar fi renunțat la planul său de a invada Ucraina.
• Președintele Rusiei ar putea pune în aplicare scenariul din decembrie 1989.
• Mai multe țări au sărit în ajutorul Ucrainei.

Vladimir Putin ar putea pune în aplicare, la Kiev, scenariul care a avut loc în România, în decembrie 1989.

Lui Vladimir Putin i-a rămas posibilitatea ca intervenţia militară a Federaţiei Ruse să fie legitimată, tocmai de curmarea unui măcel fratricid, asemenea celui pe care ar fi fost acuzat că l-ar fi săvîrşit, dacă ar fi invadat Ucraina. Adică, de o „revoluţie”, dar nu portocalie. Dimpotrivă, o revoluţie anti-Zelenski, a celor care sînt împotriva orientării pro-NATO a acestuia şi sînt, mai degrabă, favorabili întreţinerii unor relaţii mai apropiate cu Kremlinul.

Atît prin tradiţie şi educaţie, cît şi prin credinţa că „fraţii lor” ruşi nu i-ar lăsa să „moară de foame”, cum a făcut-o pe vremuri Stalin, pentru aceştia, nu neapărat minoritari ruşi, care reprezintă cam 18 procente din populaţia Ucrainei, dar şi pentru mulţi ucraineni, o integrare militară în NATO i-ar plasa în prima tranşee a alianţei, opusă fraţilor ruşi – ceea ce e de neacceptat.

Apoi, integrarea, care vine „la pachet”, în Uniunea Europeană ar presupune costuri sociale greu de suportat. E greu de estimat cîţi ucraineni sînt pentru o apropiere de alianţa economică şi militară ruso-chineză (în actualul context, de exacerbare patriotică, nu mulţi, sau nu vocali) şi cîţi vor, sincer, să adere la NATO.

Mulţi ucraineni au simţi ce va însemna o intrare în NATO: să stea cu tancurile la uşă. În schimb, alianţa nu i-ar ajuta cu mare lucru. Separat, cîteva ţări, cel mai mult Marea Britanie i-a sprijinit cu armament defensiv. Germanii, ca să nu-şi supere „furnizorii” de gaz şi să strice afacerea Nordstream 2, nici măcar atît nu le-a oferit, ci doar… căşti militare. E ca şi cum te-ai duce la patul unui om bolnav cu colivă.

Prin această demonstraţie de forţă, Putin le-a arătat ucrainenilor că populaţia ţării ar trăi, chiar mai mult decît balticii, într-o stare de permanentă alertă, precum străbunii lor cazaci, în vremurile evului mediu. Poate chiar asta a fost şi o parte a planului său.

Pentru mulţi ucraineni, atît alianţa nord-atlantică, cît şi Uniunea Europeană, au fost supuse unui „test” în ultimele luni, după ce în 2014, ocupate cu orice altceva, n-au avut nicio reacţie la condamnabila anexare a Crimeei de către Federaţia Rusă. Nu le-a scăpat faptul că toţi liderii Europei au fost puşi de Putin la capătul opus al unei mese de 6 metri, ceea ce-i conferea deja o poziţie de forţă. Că n-a părut deloc impresionat de ameninţări de eventuale sancţiuni.

Pe tot parcursul acestor negocieri şi schimburi de scrisori, liderul de la Kremlin n-a fost deloc crispat, precum omologii din cele mai mari state europene, care i-au bătut la uşă,. În schimb, americanii şi-au retras mai întîi familiile, apoi personalul ambasadei de la Kiev, cum au procedat şi alţii. Companii aviatice şi-au suspendat zborurile.

Cu toate apelurile preşdintelui Volodimir Zelenski, isteria a ajuns, pînă azi, 16 februarie, aproape palpabilă, în lumea „civilizată” a Europei. Lumea, care i-a părăsit, de fapt, ca şi proprii oligarhi (fiind ajutaţi doar cu cîte ceva armament defensiv uşor şi muniţii) era pregătită să vadă spectacolul unei invazii. Şi e parcă dezamăgită că spectacolul n-a avut loc. 

Singurul actor politic, pe aceeaşi treaptă cu Vladimir Putin, fostul actor Zelenski

Un lucru e cert: în această perioadă de criză, singurul care şi-a jucat corect şi curajos cartea a fost preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. A îndemnat ades la calm, mai ales pe omologii săi europeni, care se îmbulzeau la uşa lui Putin, să-i salveze ţara. Cînd, de fapt, ar fi fost de ajuns să se fi arătat la fel de decişi, dacă nu mai decişi în acţiuni, decît acesta.

Zeleski, la fel de slav ca şi Putin, ştie ceea ce occidentul şi americanii nu ştiu: că liderul de la Kremlin îşi măsoară puterea în divizii şi kilometri cubi de gaz, pe care se aşază la masa negocierilor. Cine nu se află pe o aceeaşi poziţie de forţă, este expediat la capătul opus al mesei de 6 metri şi privit de sus. Mai puţin, culmea, Jair Bolsonaro, preşedintele brazilian, singurul care în ultima vreme a fost „aproape” de Putin, la o măsuţă de cafea.

Media „oficială” rusă s-a grăbit să anunţe că ar fi un semn că Bolsonaro s-ar fi supus unui test de COVID-19, în Rusia. Iar întregii lumi occidentale îi place să creadă asta, ca să nu vadă ceea ce e de văzut: Putin îşi construieşte, încet, o axă a susţinerii puterii sale, în afara Federaţiei Ruse: cu China în Orient, cu Brazilia, Venezuela, Cuba, în America Latină – în coasta Statelor Unite, în vreme ce sfidează cum vrea, inclusiv protocolar, cancelariile şi liderii occidentali.

Cum spuneam, doar Volodimir Zelenski pare că şi-a păstrat cumpătul, în toată această turbare. În timpul uneia din deplasările sale prin ţară, în această ultimă perioadă, el afirma: „În acest moment, cel mai bun prieten al duşmanilor noştri este panica în ţara noastră. Iar toate aceste informaţii (privind un atac) nu fac decât să provoace panică şi nu ne ajută deloc”.

Nicio cancelarie occidentală şi nici americanii n-au înţeles mesajul său: în lipsa unui ajutor eficient, măcar să nu i se înfigă în spate pumnalul fricii, al panicii populaţiei ucrainene, care are şi ea acces la internet. Zelenski a mai spus că s-au vehiculat deja prea multe scenarii şi anunţuri privind un „război profund şi total din partea Rusiei”. „Dacă aveţi informaţii suplimentare despre invazia 100% a Rusiei care va începe pe 16, daţi-ni-le”, a insistat el, adăugând: „Înţelegem riscurile, ştim că ele există”.

În cele din urmă, ostenit, a renunţat şi a acceptat şi el să dea dreptate americanilor şi să admită: da, invazia va fi pe 16. Dar a transformat ziua nu într-una a alarmei şi a mobilizării generale, ci într-una de sărbătoare a unităţii ucrainenilor, uniţi acum, mai mult decît oricînd, în faţa oricărei agresiuni din partea Federaţiei Ruse.

Sau, mai bine spus, a unei ofensive – pentru că, ceea ce niciun lider occidental n-a vrut să recunoască, invazia a avut loc deja. Nu pe 16 februarie 2022, ci în 23 februarie 2014, cînd a început operaţiunea de anexare a Crimeei, parte a Ucrainei, ordonată de Vladimir Putin în acea zi. Tocmai se încheiase Olimpiada de Iarnă de la Soci. Atunci, telefoanele Kremlinului au rămas tăcute.

„Planul B” şi nesfîrşitele lui variante

Acum ne aflăm în ultimele zile ale Olimpiadei de Iarnă de la Beijing. În urmă cu opt ani,  nu a existat niciun protest serios faţă de anexarea Crimeei. Aşa că mîna lui Putin s-a întins, în zilele acestei Olimpiade, şi spre Dobanss – zonă pe care o consideră, ca pe întreaga Ucraină, ca fiind ”de drept” (istoric) parte a vechii moşteniri ruse. Dar, în mod special, Donbass-ul a fost menţionat, cum se întîmplase anterior şi cu Crimeea, ca parte a Rusiei, în articolul publicat de Putin în vara anului trecut, pe pagina oficială a Kremlinului.

În timpul „eforturilor diplomatice”, în care am trăit şi noi frenezia apelurilor telefonice ale liderilor occidentali către Moscova, apoi a întîlnirilor eşuate chiar şi în a obţine o grimasă pe chipul liderului de la Kremlin, care s-ar fi putut interpreta în vreun fel, destinderea a venit cînd nimeni nu se mai aştepta. A venit cînd tensiunile din jurul Ucrainei au atins paroxismul, după ce Kremlinul a sfîrşit să condamne „isteria” americană şi Joe Biden şi-a terminat ameninţările la adresa lui Vladimir Putin, cu „repercusiuni severe  şi rapide”, în caz de atac, cînd tocmai lumea se pregătea să vadă la televizor o invazie. De ce?

Eu cred că Putin şi-a atins obiectivele. A arătat ce poate, cît şi că poate. A creat o aşa isterie, tocmai pentru a o condamna, cu superioritate şi a profita de ea. Acum, va obţine de la cancelariile occidentale, probabil fără probleme, cel puţin o recunoaştere a anexării republicilor separatiste Doneţk şi Lugansk, cît şi, probabil, un „protectorat extins” asupra „populaţiei ruse” din întregul Donbass, la următoarele negocieri ale „păcii” într-un coflict despre care Kremlinul spune că e creaţie a Kievului.

Iar cancelariile occidentale vor fi de acord cu „doar atît”, cu un sentiment de uşurare. Însă, pentru Volodimir Zelenski, această cedare va fi începutul sfîrşitului. Pentru Putin, prilejul de a trece la „planul B”: organizarea unei „revoluţii din decembie 1989” ca-n România, pe străzile Kievului. Fie că acesta va fi motivul, fie că altul, pe Volodimir Zelenski îl aşteaptă, cred eu, înfruntarea unei „revoluţii” regizate, în care va primi rolul de victimă.

Răsturnarea lui Zelenski e posibilă într-o mulţime de scenarii, căci capacitatea de inventivitate a serviciilor secrete ruse e mare. Ucraina e o ţară coruptă, populată de numeroşi nostalgici ucraineni ai URSS-ului, timp în care „doi de-ai lor”, Hrusciov şi Brejnev au condus Uniunea şi o mulţime de ucraineni împînzeau toate structurile de putere ale colosului sovietic. Aceşti foşti activişti comunişti şi descendenţii lor se numără, îndeosebi, printre cei care au şi pus mîna pe resursele şi „capitalul” fostei republici, au ”privatizat comunismul” în Ucraina. Şi nu sînt deloc printre entuziaştii „integrării în NATO şi UE”.

Pentru a destabiliza ţara, o revoluţie are acelaşi efect ca o invazie. Chiar dacă nu în momentele actuale, cînd preşdintele Zelenski a cîştigat, pe bună dreptate, un capital de încredere la care nu sperase, în Ucraina o asemenea „revoluţie” e o posibilitate reală. Ocazie cu care Vladmir Putin va fi lîngă telefon, ca să primească acel apel, prin care e solicitat să-şi ofere „ajutorul”, pentru curmarea unui război civil în desfăşurare. Şi va accepta. A exersat, cunoaşte drumul. 

Astfel încît singurul erou al acestor zile, Volodimir Zelenski, cel care nu şi-a pierdut nici cumpătul şi a rămas ferm pe poziţiile sale pro-occidentale şi pro-NATO chiar sub nasul lui Putin, va plăti poate scump faptul că şi-a depăşit cu mult condiţia, de fost actor şi a devenit, ca şi un alt fost actor ajuns preşedinte, un lider respectat între liderii lumii. Aş vrea ca scenariul de mai sus să rămînă doar pe hîrtie.