Marius Tucă Show e în direct diseară de la șapte, la Aleph News. Invitații de azi sunt actrița Nicoleta Hâncu și publicistul Ion Cristoiu.

“Viața fără poezie e pustiu”. Dacă e să ne permitem o parafrază la asta (și nu vedem de ce n-am face-o) putem să prelungim aceste înțelepte cuvinte ale autorului popular și asupra oricărei alte dimensiuni a artei. “Viața fără pictură pe sticlă e pustiu”, “viața fără olărit e pustiu”, “viața fără teatru e la fel de pustiu”.

Într-un an de la declararea oficială a pandemiei, am devenit agili la definiții privind alerta sau urgența, esențialul și neesențialul. Am privit stupefiați diferitele funcții ale “esențialului” așa cum le dau autoritățile și ne-am scărpinat și noi în cap când am constatat că teatrul (arta în general) nu e considerat o dimensiune esențială a vieții. În această logică, nici actorul nu e un esențial. Pierduți și uitați într-un colț de internet, neesențialii noștri actori privesc buimaci cum autoritățile le lipesc etichete de frunți: “activități neesențiale”.

Recomandări

CE VEZI ÎN ITALIA
CÂNȚI, DECI EȘTI BINE
AMENINȚĂRI DIN 2013
CANDIDATUL COALIȚIEI
UK STĂ RĂU LA ECONOMIE
UNDE SCHIEZI?

Nicoleta Hâncu e o neesențială și ea. Crescută la școala neesențialului Victor Ioan Frunză, a jucat în neesențialități ale unor scriitori și dramaturgi la fel de neesențiali (William Shakespeare, Moliere, Mihail Sebastian… neesențiali din ăștia…).

Vine la Marius Tucă Show ca să răspundă la esențiala întrebare a lui Moromete: “Unde mergem noi, domnule?”.

Ion Cristoiu a văzut atât de multe la viața lui de ziarist, încât cu greu îl mai mișcă ceva. Cu toate astea, are și el ebluisări de tot felul, pentru că esențialii de la Putere au acest viciu – să stupefieze, adică. Vine la Marius Tucă diseară pentru o esențială analiză a unei Românii esențiale pe alocuri.

“Ești atât de statornică în gândul meu / Încât ai putea fi împrejmuită cu un gard” (Marin Sorescu)