- „Sunt omul lui Bogdan Licu în aceeași măsură cum sunt omul lui Daniel Horodniceanu și al foștilor mei șefi”
- „La DIICOT m-am dezvoltat profesional foarte mult. Dosarele mele au avut caracter transfrontalier”
- „În cazul Nicolae Ciucă doar mi-am exercitat funcția de procuror șef adjunct al SUPC”
- „Au fost ridicate documente atât cu mine la conducerea SUPC, cât și sub conducerea șefei mele”.
„Sunt omul lui Bogdan Licu în aceeași măsură cum sunt omul lui Daniel Horodniceanu și al foștilor mei șefi. L-am avut șef pe judecătorul Licu, am avut o relație foarte bună cu el. Eu sunt în primul rând omul meu, am idei proprii.
Am fost constant asociat cu foști șefi de-ai mei pentru că am avut rezultate.
La DIICOT m-am dezvoltat profesional foarte mult. Dosarele mele au avut caracter transfrontalier. În ziua de azi nimeni nu-și mai pune bunurile pe nume personal”, a declarat Marius Voineag, procurorul șef al DNA, în emisiunea OFF/OnTheRecord, pe Aleph News, întrebat de relația pe care o are cu actualul judecător al CCR, Bogdan Licu.
Marius Voineag, fost adjunct SUPC, a vorbit în emisiune și despre ce s-a întâmplat în Parchetul General cu dosarul de plagiat pe numele fostului premier Nicolae Ciucă, actual președinte al Senatului și lider PNL. În prezent, dosarul a fost clasat de Parchetul General, faptele fiind prescrise:
„În cazul Nicolae Ciucă doar mi-am exercitat funcția de procuror șef adjunct al SUPC. Dosarul Nicolae Ciucă nu a fost la mine, a fost repartizat. În cazul Nicolae Ciucă a existat un denunț înregistrat care a fost repartizat unui procuror SUPC. Au fost ridicate documente atât cu mine la conducerea SUPC, cât și sub conducerea șefei mele. Când actul de sesizare îndeplinește condițiile de formă, trebuie înregistrată cauza penală. În cazul Ciucă a și fost clasată cauza. Nu, nici nu-l cunosc pe Nicolae Ciucă”.
Citește și