• „Am spus colegilor ca fiecare să aibă un dosar de complexitate mare pe an și să pregătim încă unul pentru anul următor”
  • „Procurorii DNA sunt suficient de motivați în momentul de față”
  • „Avem în momentul de față atât resursele materiale cât și resursele umane necesare să generăm cazuri penale de investigare a corupției la nivel înalt”
  • „N-aș vrea să mai risipim resursele pe cazurile mici care nu ar trebui să fie imaginea DNA”
  • „Suntem în reorganizare. Avem un compartiment al investigațiilor financiare care va fi condus cel mai probabil de un ofițer de poliție judiciară care a fost școlarizat la FBI”
  • „Ne focusăm pe ceea ce înseamnă recuperarea produselor infracționale. Ne place sau nu ne place, nu cred că fugarii noștri trăiesc până la urmă din joburi de bucătari și de chelneri, ospătari”
  • „Estimarea corupției în România este la 15% din PIB. Costul economic generat de existența corupției produce subdezvoltare”
  • „Am atins ținta din PNRR: avem 159 de procurori în DNA, 10 sunt la EPPO. Avem un grad de ocupare de 86,6% în DNA”
  • „Putem îmbunătăți lucrurile în zona de sănătate, achiziții publice și în zona de construcții”
  • „În DNA sunt în lucru cauze suficient de însemnate, complexe”.

„DNA este o instituție care se bucură de o susținere largă în rândul factorilor de decizie, în rândul opiniei publice și al societății civile, o instituție cu o reputație extraordinară atât în afara granițelor țării cât și în interior, însă este o instituție despre care eu am apreciat că are nevoie la momentul la care mi-am depus candidatura de o nouă viziune și din nou suflu la nivel managerial. Trebuie să ne axăm și pe cealaltă fațetă a monedei și când vorbesc de asta mă refer în primul rând la recuperarea efectivă a produsului infracțional. DNAa obținut rezultat extraordinare în investigațiile de corupție la nivel înalt, însă așa cum rezultă atât din date, cât și din exemplele pe care le avem în momentul de față, DNAnu cred că sa axat neapărat pe componenta de recuperare a prejudiciului. Există un efect descurajant alpedepselor cât și al obținerii unor recuperări pe partea de produs infracțional. Avem rezultate bune pe hârtie însă avem o serie de persoane publice sau persoane deja condamnate care se sustrag de la executarea pedepselor privative de libertate. (…) ProcuroriiDNAsunt suficient de motivați în momentul de față. Estevorba doar un switch pe mentalitate, pe viziune, pe care îmi doresc să îl facem în sensul sănu mai trăim în senzația și în ideea că factorul extern care permanent poate fi demotivant, aș vrea săl întoarcem într-o într-un soi de combustie în sensul că să ne alimenteze nouă motivația de a combate de fapt corupția prin complexitatea anchetelor. (…) Avem în momentul de față atât resursele materiale cât și resursele umane necesare să generăm cazuri penale de investigare a corupției la nivel înalt. Aceasta este chestiunea principală pe care miam propuso și am verbalizato. Naș vrea să mai risipim resursele pe cazurile mici care nu ar trebui să fie imaginea DNA”, a declarat procurorul șef al DNA, Marius Voineag, în emisiunea OFF/OnTheRecord, pe Aleph News.

Șeful DNA a dezvăluit pe Aleph News că DNA se află în reorganizare în momentul de față:

„Suntem în reorganizare în momentul de față. Avem un compartiment al investigațiilor financiare care va fi condus cel mai probabil de un ofițer de poliție judiciară care a fost școlarizat la FBI. Încercăm să învățăm de la cei mai buni în așa fel încât procurorii și polițiștii care instrumentau cauzele de corupție să facă ceea ce făceau în continuare, să probeze infracțiunile pe care DNA s-a focusat însă, în același timp, să avem cei douăzeci de ofițeri de poliție judiciară care să lucreze pe baza unor delegări pentru a face investigațiile financiare paralele. Simt că lucrurile o iau într-o direcție bună după discuțiile cu procurorii DNA are vocație în a instrumenta cauze de o complexitate deosebită. Ne focusăm pe ceea ce înseamnă recuperarea produselor infracționale. Ne place sau nu ne place, nu cred că fugarii noștri trăiesc până la urmă din joburi de bucătari și de chelneri, ospătari, cu tot respectul pentru cele două categorii socio profesionale. Sunt ferm convins că ei trăiesc din produsele infracționale, din bunurile pe care le- au obținut ca urmare a săvârșirii unor infracțiuni pe teritoriul nostru și atunci asta ne afectează pe toți deopotrivă”.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Marius Voineag, procurorul șef al DNA a spus în emisiunea OFF/OnTheRecord că în România corupția este estimată la 15% din PIB, că DNA și-a atins deja ținta din PNRR dar prioritatea sa este focusarea instituției pe instrumentarea dosarelor complexe:

„Estimarea corupției în România este la 15% din PIB. Costul economic generat de existența corupției produce subdezvoltare. Noi trebuie să ne axăm pe combaterea corupției la nivel înalt. Am spus colegilor ca fiecare să aibă un dosar de complexitate mare pe an și să pregătim încă unul pentru anul următor. Mă interesează ca DNA să fie prezentă în combaterea unor fenomene. Putem îmbunătăți lucrurile în zona de sănătate, achiziții publice și în zona de construcții. (…) Am atins ținta din PNRR: avem 159 de procurori în DNA, 10 sunt la EPPO. Avem un grad de ocupare de 86,6% în DNA. Nu avem nicio cerere la nivelul CSM de încetare a activității din DNA. Vor fi încă 3 propuneri de delegare în DNA. Nu am văzut o scădere a atractivității DNA. Dincolo de ținta pe care o avem în PNRR, vreau să mențin un standard de calitate ridicat în DNA. Vreau un mai mult simț de răspundere în investigarea cauzelor complexe. La ultimul interviu, din 8 procurori au trecut interviul 3 iar 1 persoană a fost delegată ulterior. Nu vreau să fac rabat la calitatea procurorilor din DNA. Sesizările sunt în funcție de încrederea pe care noi o avem în rândul populației. Încrederea DNA a fost la 62%, acum este la 42%. Trebuie să generăm calitate la nivelul dna ca publicul să aibă încredere. DNA a trecut prin momente destul de grele. Trebuie să ieșim din mentalitatea de cetate asediată, este demotivantă pentru procurori. Nu suntem în paradigma anului 2017, suntem în 2023. Oamenii așteaptă de la noi cauze cu adevărat complexe și să obținem condamnări. Justiția se înfăptuiește prin instanțele judecătorești. Dacă impunem cifre statistice, vom ieși foarte bine, dar pe combaterea corupției la nivel înalt suntem inexistenți. Sunt în lucru cauze suficient de însemnate, complexe. Cred că ține cât de asumat este managerul DNA în povestea asta. N-aș vrea să ne transformăm într-o zonă de investigare a cauzelor de corupție liniare”.

Citește și