- „Încercăm să ne ducem într-o zonă de 10-15% de achitări. Ne vin încă din spate destul de multe achitări”
- „Când avem fapta nu există, trebuie să vedem în ce măsură este imputabilă sau nu procurorului. 3 referate au fost schimbate în imputabile în DNA”
- „Nu poți avea șefi de secții în DNA cu 30-40 de dosare în lucru. Ne interesează ca fiecare să-și asume răspunderea pe poziția pe care o are în DNA”
- „Adresa DNA pe prescripție n-a trecut nici pe la mine, nici pe la adjuncții DNA. Nu este în concordanță cu viziunea pe care o avem”
- „Discuția pe care am avut-o a vizat exercitarea căilor extraordinare de atac”
- „Nu stăm foarte bine la cifre dar așteptăm decizia CJUE. După hotărârea CJUE vom lua o decizie pe deplin înțeleasă”
- „Mai sunt dosare pe pandemie și câteva vor genera ceva impact”
- „Trebuie să fim transparenți, dar să nu ne facem un PR gratuit”
- „Trebuie să fim atenți și la zona de investigații din jurnalism care, de multe ori, pot avea un ușor avans”
„Fluierul la finalul meciului este dat de hotărârea judecătorească definitivă. Încercăm să ne ducem într-o zonă de 10-15% de achitări. Ne vin încă din spate destul de multe achitări. O parte din referatele de imputabilitate trebuie să le analizăm cu seriozitate. Când avem fapta nu există, trebuie să vedem în ce măsură este imputabilă sau nu procurorului. 3 referate au fost schimbate în imputabile în DNA. Există procurori cu standard de calitate ridicat în DNA și sunt procurori care trimit în judecată cu o superficialitate mai mare. La nivelul secțiilor DNA îmi doresc să existe middle management. Nu poți avea șefi de secții în dna cu 30-40 de dosare în lucru. Ne interesează ca fiecare să-și asume răspunderea pe poziția pe care o are în DNA. Voineag vine și pleacă, DNA trebuie să funcționeze și după schimbarea top managementului”, a declarat Marius Voineag, procurorul șef al DNA, în emisiunea OFF/OnTheRecord, pe Aleph News.
Șeful DNA a explicat în emisiune și poziția DNA vizavi de prescripție, în așteptarea deciziei CJUE și după ce în presă a apărut o circulară emisă de Secția Judiciar Penală a DNA:
„A fost o circulară emisă la nivelul secției judiciar penale de către procurorul șef delegat la propunerea mea. Doamna procuror a considerat că pe parte de organizare este un trend pe care vrea să-l imprime. Nu asta a fost opinia conducerii DNA, a fost o exprimare nefericită a doamnei procuror. Adresa DNA n-a trecut nici pe la mine, nici pe la adjuncții DNA. Adresa DNA nu este în concordanță cu viziunea pe care o avem. De la început, în consens cu procurorii DNA, am decis că așteptăm decizia din vară a CJUE. Discuția pe care am avut-o a vizat exercitarea căilor extraordinare de atac. În căile extraordinare de atac avem o rată de 100% respingere, ne generează o risipă de resurse. Mi-am asumat să nu risipim resursele cu invocarea unor recursuri în casație care nu au suport. Trebuie să stăm focusați pe fond și apeluri. Există o presiune și din rândul procurorilor din urmărire penală în ce privește finalizarea dosarelor. Nu stăm foarte bine la cifre dar așteptăm decizia CJUE. După hotărârea CJUE vom lua o decizie pe deplin înțeleasă. Greșeala și-a însușit-o doamna procuror, mi-a părut rău de situație. Uneori se pot face greșeli la nivel de management. Nu mai avem dosare de zeci de ani în DNA. Nu de puține ori luăm cunoștință de fapte la câțiva ani după. Am avut un caz cu pretindere la nivel de 2012 și cu obținere a bunurilor în 2019. Mai sunt dosare pe pandemie și câteva vor genera ceva impact. Avem un grafic al câtorva dosare dar nu m-aș hazarda să vorbesc de prejudicii de miliarde. Cifrele mari generează niște așteptări poate mai mari decât este cazul. Trebuie să fim transparenți, dar să nu ne facem un PR gratuit.
Au fost etape din care toți am învățat. Sunt câteva dosare serioase pe pandemie. Sunt cel puțin 4. Trebuie să fim atenți și la zona de investigații din jurnalism care, de multe ori, pot avea un ușor avans. Investigațiile jurnalistice ne-au ajutat”.
Citește și
- Ricky Martin anunță divorțul de Jwan Yosef după șase ani de căsnicie. Mesajul artistului despre decizia luată
- FOTO. Raid la palatul din Sankt Petersburg al lui Evgheni Prigojin. Serviciile de securitate au confiscat peruci, arme și lingouri de aur
- Exercițiile care încetinesc apariția simptomelor de Alzheimer. Ce trebuie să faci zilnic