• Primăria Sectorului 1 are facturi restante de peste 100 de milioane de lei, potrivit Romprest
  • Unele restanțe ale Primăriei întrec 200 de zile

Epopeea gunoaielor din Sectorul 1 nu e nici pe departe terminată. Romprest anunță că, de astăzi, nu mai strânge gunoiul.

Motivul e același. Compania spune că are de încasat, de la primăria condusă de Clotilde Armand, facturi restante, care însumează 116.5 milioane de lei

„Având în vedere că din cele aproape 23 de facturi emise pentru salubrizarea stradală, din luna iulie, până în prezent, şi deszăpezire, din câte ştiu, n-au fost achitate decât şase sau şapte facturi, nu vreau să greşesc, am foarte multe cifre în memorie la ora actuală, o factură reprezentând jumătate de prestaţie a unei jumătăţi de lună, în condiţiile în care aceste facturi, deci peste 20 de facturi nu sunt achitate. Vă daţi seama despre ce sumă este vorba şi mai ales vorbim de facturile care reprezintă exact aceste deşeuri care sunt cele mai vizibile, cele de pe domeniul public”, a spus Sorin Velicu, reprezentant Romprest.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Tánczos Barna, ministrul Mediului, a încercat să împace cele două părți.

Nu a reușit, însă. Clotilde Armand anunță că a plătit deja 13 facturi către Romprest și speră, în continuare, la declararea stării de alertă în Sectorul 1.

„Ei au obligaţie, după lege. Dacă nu pot să-şi respecte obligaţia, trebuie pur şi simplu să renunţe la contract. Eu sper că starea de alertă va fi declarată ca să pot să pregătesc eu alternativa. Eu sunt de acord să plătesc direct facturile sortatorilor, nu prin Romprest, dar pentru asta trebuie operatorul să fie de acord cu cesiunea de creanţe”, a explicat Clotilde Armand.

Prefectul Alin Stoica promite că va anunța marți dacă declară sau nu starea de alertă cerută de Clotilde Armand