Mărturia unui bucureștean infectat cu coronavirus: Am aflat din presă că sunt bolnav

Foto; EPA / Profimedia

„La ora la care scriu acest mesaj sunt internat la Victor Babeș cu diagnosticul confirmat de coronavirus. Am ajuns în urmă cu aproximativ 1 ora, după ce am așteptat ambulanță 12 ore.

Luni seară am făcut febra 39.2, iar medicii de la Matei Bals mi-au făcut și testul de coronavirus. Fusesem în Londra între 25-27 februarie, dar până zilele trecute Marea Britanie nu era considerată o zona cu risc. Prin urmare toată lumea a crezut că șansele de a fi infectat sunt minime. Inclusiv eu. M-am izolat la domiciliu în așteptarea rezultatului”, scrie bărbatul.

Unul dintre românii confirmați marți cu coronavirus a povestit că a aflat din presă că este bolnav, iar autoritățile l-au anunțat abia după două ore după ce informația era deja publică.

„Rezultatul l-am aflat din presă. În jurul orei 17:30 am citit că: “Bărbat, 34 ani, București, care s-a întors în dată de 27 februarie 2020 din Londra, Marea Britanie, s-a prezentat cu simptomatologie la INBI Matei Balș.”

Era o șansă bună să fiu cazul 7 din 10 martie. Însă pe mine nu mă anunțase nimeni nimic. Am sunat la toate numerele pe care le-am găsit și am vorbit cu toate persoanele despre care știam că ar putea avea chiar și o minimă informație. Voiam evident să aflu dacă într-adevăr era vorba despre mine. N-am aflat nimic. După zeci de telefoane pe care le-am dat eu la toate numerele oficiale puse la dispoziție, am fost sunat la 2 ore după ce aflasem informația din presă. Mi s-a confirmat că sunt pozitiv și am fost informat că urmează să vină o salvare (acea “izoleta”) să mă preia.”

Tânărul a anunțat toți cunoscuții cu care a intrat în contact.

„Am așteptat 12 ore salvarea. În acest timp am vorbit sper cu toți oamenii cu care am fost în contact în ultimele 2 săptămâni. Le-am recomandat să ia legătură cu DSP, să sune la numărul 0800 800 358 sau la 112 în funcție de caz. Îmi doresc din tot sufletul că toată lumea să fie în regulă”.

„Deși în povestea mea de până acum am întâlnit multe probleme (pe o parte le-am enumerat) și multă lipsa de empatie din partea unor autorități, am încredere în medici și cred că aplicând măsurile corecte o să fie bine. Voi încerca să trimit feedback-ul meu cât mai detaliat către persoanele care pot schimbă ceva chiar și în al 11-lea ceas. Sunt multe lucruri care scârțâie când vorbim despre comunicarea cu pacientul, relația cu 112, relația cu autoritățile care se ocupă de problema. Medicii și asistentele de la Matei Bals și Victor Babeș s-au comportat până acum exemplar. Au fost cu toții empatici și dornici să ajute.

Altfel, pare că parascovenia asta e mai contagioasă decât credeam. M-am gândit și eu: “N-o să fiu chiar eu afectat”. Nu sunt în măsură să dau sfaturi complexe despre coronavirus, dar stați în casă. Lucrați de acasă în măsura în care puteți. Aplicați tot ceea ce va îndeamnă medicii. Protejați-i pe cei dragi. Mulți dintre cei care se ocup de problema par a fi buni profesioniști, dar la fel pare și că limitele sistemului sanitar sunt încercate la 29 de cazuri. Nu știu ce se va întâmplă dacă acest număr va crește. Și pare că va crește. Prin urmare, faceți orice că să evitați să va îmbolnăviți voi sau să-i îmbolnăviți pe cei dragi. Am vorbit deja cu cei din familie și cu prietenii. Ei sunt în izolare la domiciliu și o parte au făcut deja testele. Îi iubesc și sper să le fie bine”, scrie bucureșteanul.

„Colegii mei de la muncă sunt toți în izolare la domiciliu. Îmi pare rău că i-am pus și pe ei și pe familiile lor în situația asta. Sper din toată inima să fie sănătoși pentru că asta e cel mai important. Sunt convins că se vor descurcă de minune să ducă pentru următoarele săptămâni povestea mai departe și remote”, adaugă tânărul.

FOTO: Profimedia

Exit mobile version