• Ministrul Sănătații a aprobat Ordinul prin care purtarea măștii devine obligatorie
  • Cu câteva excepții, masca trebuie purtată în orice spațiu public închis
  • Persoanele cu probleme respiratorii, dar și copiii cu vârsta de sub 5 ani nu vor fi obligați să poarte mască

Nelu Tătaru a aprobat azi Ordinul Comun MS-MAI pentru obligativitatea purtării măștii de protecție. Măsurile întră în vigoare imediat după ce documentul va fi publicat în Monitorul Oficial.

Conform Ordinului de ministru, masca de protecție trebuie purtată pe întreaga durata a stării de alertă în orice spațiu public închis, spații comerciale, mijloace de transport în comun, dar și la locul de muncă.

Totuși, există și mai multe excepții. În următoarele situații, obligativitatea purtării măștii nu este valabilă:

Recomandări

LEGEA MARȚIALĂ ÎN COREEA DE SUD
TRUMP, FASCINAT DE PUTERE
CUM TE VEDE OCCIDENTUL?
CINE GUVERNEAZĂ ROMÂNIA?
TRUMP AVERTIZEAZĂ HAMAS
DESCHIZI MAȘINA CU CEASUL
  • angajatul este singur în birou sau se află minim 2 m între persoanele din acel birou, cu condiţia aerisirii camerei, cel puţin la două ore şi se asigură dezinfecţia suprafeţelor;
  • persoana suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare;
  • persoana desfăşoară activitaţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescuta, etc.);
  • prezentatorii TV şi invitaţii acestora, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri între persoane;
  • vorbitorii în public cu condiţia respectării distanţei de 3 metri;
  • elevii/studenţii doar în timpul orelor de curs, dacă se respectă distanţarea corespunzătoare;
  • copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.

Purtarea măștii este eficientă doar dacă este dublată de o igienă potrivită prin spălarea frecventă a mâinilor. Totodată, autoritățile îi sfătuiesc pe cetățeni să schimbe masca o dată la 4 ore și să nu o atingă în timpul purtării, riscul de contaminare fiind crescut, dacă mâinile nu sunt igienizate.

În document, se specifică faptul că angajații trebuie sa fie triați la intrarea în clădire, după următorul model.

  • observarea semnelor şi simptomelor respiratorii (de tipul: tuse frecventă, strănut frecvent, stare generală modificată);
  • dacă temperatura înregistrată depăşeşte 37,3 C, se recomandă repetarea măsurării temperaturii, după o perioadă de 2-5 minute de repaus;
  • dacă se constată menţinerea unei temperaturi mai mare de 37,3 C sau/şi prezenţa altor simptome respiratorii, persoana este îndrumată către mediul de familie în vederea efectuării unui consult medical;
  • dacă se încadrează în definiţia de caz suspect COVID-19, medicul de familie îi va recomanda testarea pentru diagnosticarea infecţiei cu virusul SARS-CoV-2;
  • dacă nu se încadrează în definiţia de caz suspect COVID 19, medicul de familie va stabili diagnosticul.