- „Masoneria din România îi elimină pe impostori”, anunţă Marea Lojă Naţională din România.
- Masonii din Marea Lojă Naţională din România, reuniţi sâmbătă într-un Convent extraordinar, şi-au ales, „în mod statutar” noua conducere, „eliminându-i pe impostori”.
- „Prea Respectabilul Frate George Ivaşcu”, fost ministru al Culturii şi Identităţii Naţionale, cunoscut actor şi manager de teatru, noul Mare Maestru al Masoneriei din România.
La un an de la declanşarea unei crize fără precedent în organizaţie, masonii din Marea Lojă Naţională din România s-au reunit sâmbătă într-un Convent extraordinar şi l-au ales pe noul Mare Maestru, „Prea Respectabilul Frate George Ivaşcu”, fost ministru al Culturii şi Identităţii Naţionale, cunoscut actor şi manager de teatru.
Sâmbătă, 17 Aprilie 2021, Marea Lojă Naţională din România (M.L.N.R) s-a reunit într-un Convent extraordinar, care datorită restricţiilor sanitare, a avut loc online. Potrivit comunicatului transmis de către Secretariatul organizaţiei, au fost reprezentaţi statutar 4.354 de Maeştri Masoni din 237 de Loji de pe întreg cuprinsul României de către 414 delegaţi şi 20 de membri ai Marelui Consiliu, în prezenţa a 1.676 de Maeştri Masoni.
Secretariatul organizaţiei transmite că „masonii din România şi-au ales în mod statutar noua conducere, lăsând în urmă grupul „de lucru” coagulat în jurul fostului lider”.
Deşi este vorba de un eveniment intern, M.L.N.R. este „regulară şi recunoscută”, adică funcţionează după vechile legi ale masoneriei, fiind acceptată ca atare pe plan mondial, transmite Secretariatul organizaţiei.
În mesajul adresat „Fraţilor care participă la Conventul Naţional Extraordinar din 17 Aprilie 2021”, Thomas W. Jackson, Preşedintele de Onoare Fondator al Conferinţei Mondiale a Marilor Loji Regulare, a exprimat atitudinea Masoneriei Universale asupra legitimităţii evenimentului: „Sunt foarte întristat de această schismă care s-a petrecut în Masoneria din România. O privesc aproape ca pe un eşec personal. Mă bucur, însă, că această separare nu a avut ca rezultat crearea unei alte Mari Loji.”
Un membru marcant al organizaţiei traduce acest mesaj în „termeni profani”: „Mesajul este foarte clar. Domnul „Preşedinte Prof. Univ. Dr. dr.” Bălănescu Radu Ninel nu mai reprezintă organizaţia masonică Regulară şi Recunoscută Marea Lojă Naţională din România. Domnia sa a fost demis statutar din organizaţia masonică Marea Lojă Naţională din România încă din 17 octombrie 2020 ”.
Potrivit organizaţiei, „ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat”, Bălănescu Radu Ninel emite însă în continuare sentinţe. „În patologie cum s-ar defini asta? În masoneria Universală Regulară, titulatura „Preşedinte Prof. Univ. Dr. dr.” nu există. Folosirea acestei titulaturi este pentru orice mason o sfidare a minimei decenţe. Ea este generată de un exacerbat auto-respect, pentru o gonflată imagine despre sine. Să fie ea menită să influenţeze atât pe cei care pot fi înşelaţi, cât mai ales autorităţile Statului şi Instanţele penale şi civile, în faţa cărora domnul „Preşedinte Prof. Univ. Dr. dr.” este tot mai des chemat?” , transmite organizaţia, în comunicatul intitulat „Masoneria din România îi elimină pe impostori”.
Conflictul dintre masonii români şi fostul lor Mare Maestru, Radu Bălănescu, s-a mutat între timp „din templu în sala de tribunal”.
Un alt Maestru mason, de profesie avocat, explică: „Domnia sa conduce ca „Preşedinte Prof. Univ. Dr. dr.” doar un O.N.G. prin care, având numele şi patrimoniul acestei organizaţii, s-a substituit organizaţiei masonice M.L.N.R. prin schimbarea Statutului în 27.11.2019. Asociaţia sa este un simplu O.N.G. de drept privat, depunând la Tribunal doar câteva nume al unor persoane particulare. Permanent se refuză accesul la registrul matricol, fiind imposibilă identificarea numărului real al membrilor. Activitatea financiară a conducerii Asociaţiei sale face însă obiectul Dosarului penal nr.3726/P/2020, în care s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, gestiune frauduloasă, înşelăciune şi grup infracţional organizat. Începând cu 27 noiembrie 2019, prin fraudă la lege, Statutul „Asociaţiei M.L.N.R”. induce în eroare persoane ce au obligaţia de a depune Declaraţie de interese, (ex. politicieni, magistraţi, funcţionari publici) promiţând că le permite, dacă devin membri ai Asociaţiei profane, să activeze ca francmasoni în secret, încălcând şi principiile universale de funcţionare a Francmasoneriei regulare. Activitatea pretins masonică a Asociaţiei conduse de către domnul „Preşedinte Prof. Univ. Dr. dr.” Bălănescu Radu Ninel poate conduce la implicarea Statului şi Guvernului Român într-un scandal internaţional de corupţie şi trafic de influenţă, identic celui din Italia anilor ’70, generat de activitatea similară a altei asociaţii pretins masonice, P2 ( Propaganda Due )”.
Comunicatul Secretariatului M.L.N.R. întregeşte acest tablou: „Se întreţine intenţionat confuzia între numele organizaţiei masonice şi cel al Asociaţiei profane, probabil pentru ca Asociaţia profană să încaseze în continuare ilegitim, aşa cum o face de ani de zile, bani sub formă de „cotizaţii” şi „contribuţii” de la aproximativ 7000 (şapte mii) de oameni. Însumat, este vorba despre milioane de euro. Aceştia NU sunt însă membri înscrişi la Tribunal ai Asociaţiei particulare ci ai Organizaţiei masonice Marea Lojă din România, care funcţionează, la fel ca în întreaga lume, potrivit unor reguli neschimbate de cel puţin câteva sute de ani. Nicăieri în lume Masoneria nu are cod C.A.E.N. Conform Art.3 punctul (1) din Statutul schimbat al Asociaţiei, denumirea oficială sub care O.N.G.-ul este înregistrat la Registrul Naţional al Persoanelor Juridice este „ Asociaţia Marea Lojă din România”, care are ca scop declarat în Statut: a) „organizarea de evenimente” şi „organizarea de programe” etc,. Scopul este înscris, potrivit legii, în Codul C.A.E.N. nr.949 – alte activităţi asociative, cod C.A.E.N. 9499 – Activităţi ale altor organizaţii n.c.a.; g) „să contribuie, prin activitatea desfăşurată, la consolidarea statului de drept şi a valorilor democraţiei” (masoneria interzice abordarea subiectelor politice). „Asociaţia MLNR”, de fapt şi de drept doar un O.N.G. particular, promite naivilor regularitate şi recunoaştere masonică în schimbul banilor. Dar Asociaţia, ca şi programul pe care pretinde că-l dezvoltă, denumit, tot intenţionat, „Programul ordinul masonic român”, NU au Regularitate masonică şi NU au şi nici NU pot avea o Recunoaştere masonică internaţională. Aceste Recunoaşteri sunt acordate doar organizaţiei masonice Marea Lojă Naţională din România de către alte organizaţii masonice (Mari Loji Naţionale din lume) şi nu de către alte Asociaţii profane. Masoneria nu are cod C.A.E.N.”
În ultimele luni, organizaţia a avut o conducere provizorie. Unul dintre membrii Marelui Consiliu ”pro tempore” mărturiseşte: ”Azi ne-am încheiat cu bine misiunea. Marea Lojă are din nou o conducere aleasă regular iar Constituţia noastră s-a îmbogăţit cu amendamente, votate cu o majoritate mult peste cele două treimi necesare. Ele funcţionează ca un vaccin: ne permit să prevenim repetarea unor abuzuri ca cele ale fostei conduceri. Confuzionarea denumirilor îmi aminteşte de momentul în care cineva a folosit sigla C.E.C. într-o înşelătorie. ”O fi bine, Dottore?” Personal, deşi sunt mulţumit, încă mă întreb: ce a căutat în organizaţia noastră un om cu veleităţi de baron local? Noi ne numim ”fraţi”, pentru că suntem în primul rând dedicaţi egalităţii între oameni.”