- În ciuda informaţiilor despre problemele cu care se confruntă armata Moscovei în Ucraina, soldaţii ruşi vor fi informaţi de către superiorii lor că războiul ar trebui să se încheie până pe 9 mai.
- Forţele armate ucrainene consideră că, „în rândul forţelor armate ale Federaţiei Ruse, se desfăşoară o activitate constantă de propagandă”.
- 9 mai este şi Ziua Uniunii Europene.
În ciuda informaţiilor despre problemele cu care se confruntă armata Moscovei în Ucraina, soldații ruşi vor fi informaţi de către superiorii lor că războiul ar trebui să se încheie până pe data de 9 mai, conform Mediafax.
Informaţia a fost prezentată de Sky News, adăugând că forţele armate ucrainene consideră că, „în rândul forţelor armate ale Federaţiei Ruse, se desfăşoară o activitate constantă de propagandă” care se referă tocmai la data la care în Rusia, în fiecare an, sărbătoreşte o paradă militară.
Pe 9 mai se sărbătoreşte Ziua Victoriei. Este marcată Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial, reprezentând semnarea actului de capitulare necondiţionată a Germaniei naziste, fapt care a dus la încheierea în Europa a celui de-al Doilea Război Mondial.
În 2022, se împlinesc 77 de ani de la încheierea în Europa a celui mai mare conflict militar din istoria lumii. Totodată, 9 mai este şi Ziua Uniunii Europene.
Surse americane: soldații ruşi au degerături şi luptă pentru mâncare
Sursele americane susțin că soldații ruși luptă în condiții greu de suportat, deoarece se confruntă cu degerături și încearcă să facă rost de hrană.
Există unele indicii că soldaţii ruşi suferă de degerături din cauza faptului că nu au echipament adecvat pentru vreme rece, a declarat un oficial american din domeniul apărării. Vorbind sub protecţia anonimatului, oficialul a adăugat că forţele ruseşti luptă să aibă acces la combustibil şi la alimente.
Acesta a mai spus că Rusia explorează modalităţi de realimentare a trupelor sale şi ia în considerare aducerea de întăriri la sol. Informaţia apare în contextul în care Ministerul ucrainean al Apărării a afirmat că peste 200 de soldaţi ruşi refuză să participe la luptă, conform Mediafax.