• Marea Britanie, Franța, Italia, Cehia și Olanda impun măsuri sanitare
  • Olanda a început o lună de lockdown parțial cu baruri și cafenele închise
  • Franța a anunțat deja că toți locuitorii Parisului și cei din alte opt orașe nu pot să iasă din casă pe parcursul nopții timp de patru săptămâni

Valul doi al pandemiei e aici și e mai puternic parcă decât primul. Creșterea rapidă a numărului de cazuri de COVID-19 obligă țările europene să aplice restricții tot mai stricte. Marea Britanie, Franța, Italia, Cehia și Olanda impun măsuri sanitare. Acestea vizează restaurantele, reuniunile, activitățile sportive și școlile.

Dacă vom compara România cu celelalte țări europene lovite de pandemie, restaurantele se închid în Madrid la ora 23, iar în Italia la miezul nopții sau chiar la ora 21, dacă acestea nu au servire la masă. La noi, restaurantele se închid la ora 24.Spectacolele se pot organiza în Spania și Italia, dar cu limite de ocupare de maxim 60%.

Masca este obligatorie pe stradă, atât în Spania, cât și în Italia, iar în România se impune portul obligatoriu doar în spațiile aglomerate. La noi în țară, masca trebuie purtată și pe stradă în orașele în care rata de infectare a trecut de trei cazuri la mia de locuitori. În Italia se pot face petreceri în casă cu până la șase persoane, iar în România sunt interzise de astăzi toate petrecerile, inclusiv nunțile, botezurile sau aniversările.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Pandemia începe să câștige teren. Cehia are un indice de 521 de cazuri de COVID-19 la suta de mii de locuitori, Belgia 429 și Spania aproape 300.
Franța a anunțat deja că toți locuitorii Parisului și cei din alte opt orașe nu pot să iasă din casă pe parcursul nopții timp de patru săptămâni. Președinele Emmanuel Macron vrea să reducă bilanțul zilnic de îmbolnăviri, de la 20.000 la 5.000.

Olanda a început o lună de lockdown parțial cu baruri și cafenele închise. În Cehia se închid școli, baruri și cluburi de noapte pentru trei săptămâni. În regiunea spaniolă Catalonia s-au închis barurile până la sfârșitul lunii, iar mai multe universități fac cursurile online.

Autoritățile din Spania se confruntă cu un val de lungă durată, care sugrumă economia și activitatea socială din țară. Guvernul a pregătit un plan cu patru nivele de risc. Riscul de îmbolnăvire va fi calificat de la foarte scăzut la extrem și pentru fiecare acest stadiu se lucrează la adoptarea unor măsuri specifice pentru a limtia îmbolnăvirile. Una dintre cele mai extreme ar putea fi interzicerea fumatului pe stradă acolo unde sunt oameni și închiderea restaurantelor și barurule în interior.