• Radu Țincu: „În spital, trebuie să existe securitate la incendiu, mai strictă decât în orice altă instituție”
  • Radu Țincu: „Lucrul acesta ne arată vulnerabilitatea sistemului de sănătate”
  • Radu Țincu: „Așa cum sistemul de sănătate a fost neglijat timp de 30 de ani, toți primarii Bucureștiului au neglijat rețeaua de termoficare”

Radu Țincu, medic primar la secția de ATI a spitalului Floreasca, a fost invitat la Știu, acolo unde a explicat care au fost cauzele ce au produs incendiul de la Institutul „Matei Balș”, în urma căuria cinci persoane și-au pierdut viața.

Tuburile de oxigen, un pericol iminent

„Cu siguranță, atunci când lucrezi cu tuburile de oxigen știi foarte bine că acesta este un catalizator pentru reacția de ardere. De aceea, în spital, trebuie să existe securitate la incendiu, mai strictă decât în orice altă instituție, pentru că în momentul în care un incendiu de mici proporții s-ar declanșa, prezența de oxigen, în cantitate mare, va amplifica toată această reacție și sigur că va amplifica un incendiu aproape incontrolabil.

S-a discutat foarte mult astăzi de faptul că a fost aeroterma, n-a fost aeroterma. Din păcate, cred că acest tip de discurs, în care încercăm să găsim cauza care a declanșat incendiul, nu face decât să ne abată atenția de la situația de fond.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Nici nu mai contează care a fost cauza, sigur este importantă și o să trebuiască să fie precizată ca să o putem evita în viitor. Însă ceea ce știm, este că la o distanță de trei luni de zile, două spitale din România ard, împreună cu pacienții care sunt în interiorul lor. Lucrul acesta ne arată, încă o dată, vulnerabilitatea sistemului de sănătate.”, a spus Radu Țincu, medic primar la secția de ATI a spitalului Floreasca.

Radu Țincu: „Așa cum sistemul de sănătate a fost neglijat timp de 30 de ani, toți primarii Bucureștiului au neglijat rețeaua de termoficare”

„Procedura spune foarte clar, faptul că în interiorul spitalului, nu pot fi utilizate aparate neomologate pentru acest lucru sau nu sunt aparate medicale. Însă înțeleg din declarațiile martorilor și ale familiilor că exista o temperatură scăzută în saloane și că s-a luat această decizie. Sigur, o decizie corectă sau incorectă, asta o să stabilească. Ea în mod clar se abate procedurii.

Dacă este să ne întrebăm de ce s-a ajuns în această situație, în 2021, într-o capitală europeană, într-un institut național, ca persoanele internate să necesite să le fie aduse aeroterme de acasă, din nou ne întoarcem la ceea ce vorbeam mai devreme.

Și anume la faptul că așa cum sistemul de sănătate a fost neglijat timp de 30 de ani, toți primarii Bucureștiului au neglijat rețeaua de termoficare.”, a mai adăugat Radu Țincu, medic primar la secția de ATI a spitalului Floreasca.