• Grecia a anunțat că își modernizează și mărește armata
  • Recep Erdogan ia în râs armata Greciei, pe care o numește delapidată
  • Grecia și Turcia au fost de trei ori în pragul războiului în ultimii 50 de ani

Guvernul grec a înțeles că situația din Mediterana nu-i de joacă și se blindează pentru un eventual război.

Grecii au anunțat că o să cumpere armament nou, măresc armata și investesc în industria locală de apărare. Cu toate măsurile de acasă, Grecia se bazează totuși pe UE că îi va ține spatele. Turcia, marele rival, are putere de foc mai mare.

Erdogan, de altfel, îi ia în râs pe greci: au o armată „delapidată”, spune el. Paradoxul celor doi aliați NATO care sunt și rivali are și o explicație.

Recomandări

ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU

Ca de obicei, e vorba de resurse – de data asta, de un zăcământ de gaz din apropierea Ciprului. Cele două țări au fost de trei ori în pragul războiului, în ultimii 50 de ani.