• „Cei mai buni prieteni ai Kievului pleacă…”, a scris Medvedev, un duşman declarat al Occidentului.
  • Postarea se termină cu „P.S. Aşteptăm veşti din Germania, Polonia şi Ţările Baltice”.
  • Fostul președinte rus Dmitri Medvedev a mai declarat că încercările Occidentului de a pedepsi o putere nucleară precum Rusia pentru războiul din Ucraina riscă să pună în pericol umanitatea.

„Cei mai buni prieteni ai Ucrainei pleacă. „Victoria” este în pericol! Primul a dispărut…”, este comentariul sarcastic pe Telegram al fostului preşedinte al Rusiei.

Actualul vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, s-a referit la demisia planificată a lui Boris Johnson în Marea Britanie, numind criza „rezultatul logic al aroganţei britanice şi al politicii mediocre. Mai ales pe scena internaţională”.

Postarea se termină cu „P.S. Aşteptăm veşti din Germania, Polonia şi Ţările Baltice”.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

De asemenea, fostul președinte rus Dmitri Medvedev a declarat, miercuri, că încercările Occidentului de a pedepsi o putere nucleară precum Rusia, pentru războiul din Ucraina, riscă să pună în pericol umanitatea, în timp ce conflictul de aproape cinci luni lasă orașele în ruine și mii de oameni fără adăpost.

„Ideea de a pedepsi o țară care are unul dintre cele mai mari potențiale nucleare este absurdă. Și reprezintă potențial o amenințare la adresa existenței umanității”, a declarat, miercuri, Medvedev, în prezent, vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, pe Telegram.

„Încercările de a folosi curți sau tribunale pentru a investiga acțiunile Rusiei în Ucraina ar fi inutile și ar risca o devastare globală. Ucraina și aliații săi occidentali susțin că forțele rusești s-au implicat în crime de război.”, a spus Medvedev.