Meghan Markle a declarat că a acordat un interviu amplu realizatoarei americane Oprah Winfrey, deoarece acum este liberă să vorbească în numele ei, după ce ea şi prinţul Harry au renunţat la îndatoririle regale, notează Reuters.

Meghan, în vârstă de 39 de ani, şi nepotul reginei Elisabeta, Harry, în vârstă de 36 de ani, au anunțat în ianuarie anul trecut că vor renunţa la rolurile lor oficiale regale pentru a-şi construi o nouă viaţă independentă în California.

„Acum sunt gata să vorbesc”, i-a spus Meghan lui Oprah Winfrey într-un fragment din interviu prezentat la postul american CBS. Discuţia integrală va fi difuzată duminică.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Ca adult care a trăit o viaţă cu adevărat independentă, pentru a intra apoi în această lume care este diferită de ceea ce cred şi îşi imaginează oamenii că este, este cu adevărat eliberator să poţi avea dreptul şi privilegiul în anumite moduri să poţi spune da.”

Meghan a dezvăluit că s-a simţit „neprotejată” de monarhie în timp ce era însărcinată cu fiul său Archie.

Decizia ei de a acorda interviul a fost criticată de unele ziare ca fiind ipocrizie, amintind de dorinţa declarată a cuplului că îşi doreşte intimitate.

„Avem capacitatea de a face propriile alegeri, altfel nu aş fi putut spune ”da” la o solicitare anterioară pentru un interviu. Este cu adevărat eliberator să poţi avea dreptul şi privilegiul în anumite privinţe să poţi spune ”da” să poţi face o alegere pe cont propriu şi să poţi vorbi doar pentru tine”, mai spune Meghan în interviu.

Oprah Winfrey a precizat că i-a solicitat pentru prima dată un interviu lui Meghan Markle la începutul anului 2018.

Într-un alt teaser al interviului, ducesa de Sussex a afirmat că Palatul Buckingham este vinovat de „răspândirea minciunilor” despre ea şi soţul ei.