- Meghan Markle a dezvăluit că a pierdut a doua sarcină
- Ducesa de Sussex a evitat multă vreme să vorbească despre acest subiect
- În mesajul publicat de către New York Times, Meghan Markle abordează mai multe probleme ale anului 2020
Meghan Markle: „Era o dimineață obișnuită de iulie. Fă micul dejun, dă mâncare la câini, ia-ți vitaminele, găseste șoseta dispărută, ia creionul ăla de sub masă. Prinde-ți părul în coadă. Apoi, mi-am luat fiul din pătuț. După ce i-am schimbat pampersul, am simțit crampe ascuțite. Am căzut din picioare, cu copilul în brațe, și am început să fredonez o melodie, ca să ne liniștim amândoi, deși știam că ceva nu era în regulă.
Am știut în acel moment: cât îmi strângeam la piept primul născut, simțeam cum îl pierd pe al doilea.
Peste câteva ore, eram întinsă într-un pat de spital, ținându-mi soțul de mână. Amândoi plângeam, ne gândeam cum o să trecem peste asta. Multă vreme am încercat să fiu pozitivă, să nu dau de bănuit în public. Până m-a întrebat un jurnalist: „Ești ok?”.
Și i-am răspuns: „Mulțumesc. Nu multă lume m-a întrebat dacă sunt ok”. I-am răspuns sincer, neștiind pe atunci că multe femei rezonează cu mine, femei care au suferit în tăcere. Dar mă întreb… suntem cu adevărat „ok” ? 2020 a fost plin de provocări, de durere, suferință, pierdere, pentru fiecare dintre noi. Am auzit toate felurile de povești în acest an: Femei care-și încep ziua normal, dar primesc un telefon și li se spune că mama lor a murit de Covid-19. Un bărbat se simte bine, poate un pic obosit, își face un test, iese pozitiv, și în câteva săptămâni moare.
O femeie pe nume Breonna Taylor se duce la culcare, ca în fiecare altă noapte, dar nu mai prinde răsăritul, pentru că poliția îi ia casa prin asalt. George Floyd iese dintr-un magazin, fără să știe că-și va da ultima suflare, după ce un polițist îl apasă cu toată greutatea. Așa că propunerea mea, mai mult ca oricând, este să începem să ne întrebăm mai des unii pe alții: „Ești ok?”.
Adevărul este că acest an ne-a unit pe toți mai mult decât oricând. Cu toții ne adaptăm la o nouă normalitate, unde fețele ne sunt acoperite de măști și suntem forțați să ne privim în ochi, uneori cu căldură, alteori cu lacrimi. Pentru prima dată, după mult timp, ne vedem cu adevărat. Suntem ok? Vom fi.”
Urmăriți Aleph News pe Facebook, Twitter, Youtube și Instagram!