Merele rămân la ușă. Elon Musk vrea să interzică iPhone-urile în companiile lui


Inteligența Artificială aprinde iar spiritele în lumea tehnologiei. Musk îl atacă pe Tim Cook după ce Apple și-a făcut A.I.

Musk e supărat că Apple lucrează împreună cu OpenAI pentru noua Inteligența Artificială, așa că amenință că le va interzice angajaților lui să mai vină cu iPhone-uri la muncă. Nici cei care vizitează sediile SpaceX sau Tesla nu scapă. Musk vrea să îi controleze la intrarea în clădire.

Cine are IOS 18 cu Inteligență Artificială își lasă telefonul într-o cutie. Frica lui Musk e că Apple va împărții cu OpenAi informații despre utilizatori care ar trebui să rămână confidențiale. Apple a lansat ieri „Apple Inteligence”, varianta ei de Inteligență Artificială care preia și funcții dezvoltate deja de OpenAI. Asistentul virtual, Siri, va putea să vorbească cu ChatGPT în locul tău ca să caute răspunsuri, asta dacă îi dai voie.

Tot Siri poate de acum și să caute în locul tău prin aplicațiile de pe telefon. De exemplu, poți să o pui să iți găsească o informație dintr-un mail pe care l-ai primit. Funcțiile cu Inteligență Artificială vor fi disponibile doar pe Iphone 15 Pro și Pro Max și pe dispozitivele care au procesoare din seria M.

Exit mobile version