Merz respinge invitația lui Trump în Consiliul pentru Pace: „Germania nu poate accepta planul în forma sa actuală”

- Țările Uniunii Europene manifestă reticienţe faţă de „Consiliul pentru Pace” lansat oficial de Trump la Forumul Economic de la Davos.
- Bulgaria și Ungaria sunt singurele țări din UE care fac parte din Consiliul pentru Pace
- Donald Trump este Președinte pe viață la Consiliul pentru Pace.
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat vineri că „ar fi dispus” să se alăture Consiliului pentru Pace condus de Președintele american Donald Trump în beneficiul Gazei, dar „nu poate accepta planul în forma sa actuală”, scrie Reuters.
„În forma în care este configurat în prezent Consiliul de Pace, nu putem accepta structurile sale de guvernanță în Germania din motive constituționale”, a declarat Merz într-o conferință de presă comună cu Prim-ministrul Italiei, Giorgia Meloni, la Roma.
„Totuși, suntem desigur pregătiți să explorăm alte forme – forme noi – de cooperare cu Statele Unite ale Americii, dacă scopul este să găsim noi formate care să ne apropie de pace în diferite regiuni ale lumii”, a mai spus Merz.
Merz a spus că aceste formate nu ar trebui să se limiteze doar la Gaza și Orientul Mijlociu, ci ar putea fi aplicate, de exemplu, și Ucrainei.
Bulgaria și Ungaria sunt singurele țări din UE care fac parte din Consiliul pentru Pace.
Țările Uniunii Europene manifestă reticienţe faţă de „Consiliul pentru Pace” lansat oficial de Trump, joi, la Forumul Economic de la Davos. Bulgaria și Ungaria sunt singurele țări din UE care fac au semnat „Carta” fondatoare.
Țările care se opun aderării sunt nemulțumite atât de faptul că au fost invitați dictatori precum Putin și Lukașenko, precum și de plata unei cotizații de un miliard de dolari pentru statutul de membru permanent.
Spania și Canada s-au opus, la rândul lor, aderării. Trump, supărat pe Premierul canadian Mark Carney, a spus că retrage invitația pentru Canada în Consiliul pentru Pace.
Și România a fost invitată – iar Administrația Prezidențială a lui Nicușor Dan a emis un comunicat prin care a anunțat că „a demarat un profund proces de analiză” a invitației lui Trump.