- Klaus Iohannis a transmis, luni, un mesaj cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului
- Preşedintele a subliniat că anul acesta sărbătorim 1 Iunie în condiţii neobişnuite
- „Trebuie să facem faţă cu toţii, de la mic la mare, luptei cu virusul care ne poate pune sănătatea în pericol“, spus el
Președintele are un mesaj pentru copilul tău: „Dragi copii, anul acesta sărbătorim 1 Iunie în condiţii neobişnuite, întrucât trebuie să facem faţă cu toţii, de la mic la mare, luptei cu virusul care ne poate pune sănătatea în pericol. Ştiu cât de greu v-a fost în aceste luni, departe de colegi, de prieteni, de activităţile pe care le făceaţi zilnic cu plăcere. Aţi făcut eforturi extraordinare şi v-aţi adaptat şcolii online, înţelegând astfel că educaţia rămâne la fel de importantă în tot acest timp. Vă mulţumesc pentru că aţi fost înţelegători şi că i-aţi protejat pe cei dragi, pe părinţi şi mai ales pe bunici, care sunt cei mai vulnerabili în faţa bolii“.
Advertisment
În plus, el le-a urat copiilor care vor susţine în curând examenele de Evaluare Naţională şi Bacalaureat mult succes.
„Anul acesta, condiţiile în care se vor desfăşura examenele sunt diferite, dar sunt convins că vă veţi descurca foarte bine! Am încredere că aceste încercări vă vor face mai puternici şi că nu veţi lăsa nimic să stea în calea ambiţiilor voastre. Prin respectarea regulilor sanitare, fiţi aliaţii mei în această luptă împotriva virusului şi vă asigur că împreună vom depăşi cu bine această perioadă! La mulţi ani cu multe bucurii“, a încheiat Iohannis.
Recomandări
- Google aduce noi limite pentru acordurile de partajare a veniturilor cu anumite companii precum Apple. Cum își remediază monopolul de căutare
- De ce Elon Musk este atât de implicat în politica Marii Britanii? Acesta a declarat că UK se îndreaptă către un regim „stalinist”
- Unde merg miliardarii în vacanță? Caraibe este destinația pentru finalul anului
- A început sezonul de schi. Păltiniș Arena este locul ideal pentru sporturile de iarnă
- Barack Obama a împărtășit pe social media lista cu melodiile sale favorite din 2024. Ce artiști preferă fostul Președinte
Partenerii noștri