• „Celebrăm Ziua Europei într-un context care nu a mai fost atât de complicat de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial”, transmite preşedintele României, Klaus Iohannis, într-un mesaj cu prilejul Zilei Europei.
  • El aminteşte şi de miza alegerilor europarlamentare.
  • Potrivit acestuia, cei care contestă proiectul european trebuie să răspundă la întrebarea „Care este alternativa pe care o propun la acest proiect care a adus pace şi a dărâmat zidurile urii şi ale prejudecăţilor care au cauzat conflicte fratricide între popoarele europene?”.

„La aproape trei sferturi de secol de la Declaraţia Schuman, celebrăm Ziua Europei într-un context care nu a mai fost atât de complicat de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Agresiunea militară declanşată de Rusia împotriva Ucrainei ne pune în faţa unor decizii majore, prin care să ne reconfirmăm ataşamentul deplin la principiile şi valorile definitorii pentru Uniunea Europeană: solidaritate, unitate, diversitate, respect pentru statul de drept şi drepturile fundamentale ale omului. Aceştia sunt pilonii pe care s-a construit Uniunea noastră şi pe care în urmă cu cinci ani, la Summitul istoric de la Sibiu, ne-am luat angajamentul să-i apărăm, pentru a putea consolida şi avansa proiectul european”, transmite preşedintele României, Klaus Iohannis, într-un mesaj cu prilejul Zilei Europei.

El aminteşte şi de miza alegerilor europarlamentare.

„Provocările actuale ne arată cu atât mai clar că avem responsabilitatea faţă de oameni să menţinem pacea pe continent, iar cea mai sigură soluţie este întărirea construcţiei europene şi consolidarea unităţii dintre naţiunile noastre. Divizarea dintre state, discursurile care promovează faliile în interiorul societăţilor democratice sunt arme care ne ameninţă pacea şi prosperitatea. Sunt fenomene îngrijorătoare, care includ ample campanii de dezinformare, ştiri false, agresivitate sporită în spaţiul public. Toate acestea pun la încercare sănătatea democraţiilor noastre şi generează o polarizare accentuată în societate. În acest context, alegerile europarlamentare din acest an reprezintă un test cu mize foarte importante pentru democraţia europeană şi avem obligaţia să îi încurajăm pe cetăţenii naţiunilor noastre să participe la vot. Europenii îşi doresc să trăiască în societăţi libere, cu stat de drept funcţional, în care drepturile şi libertăţile sunt respectate, iar rezultatul votului din iunie trebuie să reflecte această opţiune majoritară”, adaugă şeful statului.

Recomandări

NEGOCIERI APROAPE GATA
SUSPECTUL E ARESTAT
AVION DOBORÂT ÎN MARE
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

Potrivit acestuia, cei care contestă proiectul european trebuie să răspundă la întrebarea „Care este alternativa pe care o propun la acest proiect care a adus pace şi a dărâmat zidurile urii şi ale prejudecăţilor care au cauzat conflicte fratricide între popoarele europene?”.

„Proiectul european ne-a adus la un loc oferind un model de colaborare în interesul comun, de convieţuire şi armonie multiculturală, transformându-se într-un spaţiu al unităţii în diversitate. La 45 de ani de la organizarea primelor alegeri europene, este important să ne reamintim că deciziile noastre pot influenţa în bine viitorul proiectului european. Într-un context global problematic, cu provocări multiple, Uniunea Europeană îşi sporeşte importanţa ca far al solidarităţii şi al aspiraţiei către pace şi prosperitate. Ţara noastră, ferm ancorată în proiectul european, contribuie activ la acţiunile care alimentează şi susţin progresul Uniunii”, afirmă preşedintele Iohannis.

Preşedintele menţionează că deciziile istorice luate la finalul anului trecut cu privire la deschiderea negocierilor de aderare cu Republica Moldova şi Ucraina reprezintă o etapă semnificativă pentru întreaga Uniune Europeană.

„Este imperativ să continuăm să susţinem puternic aceste state în parcursul lor european. Locul Republicii Moldova, al Ucrainei, al Georgiei şi al statelor din Balcanii de Vest este în Uniunea Europeană! Sprijinul nostru decurge firesc din faptul că suntem noi înşine un exemplu de succes al lărgirii Uniunii Europene. Aniversarea din acest an are valenţe speciale şi pentru că am marcat de curând 20 de ani de la cea mai amplă extindere a Uniunii Europene, odată cu aderarea, la 1 mai 2004, a zece noi state membre, completată în 2007 prin alăturarea României şi a Bulgariei la Uniune. Aderarea la UE a adus beneficii şi oportunităţi considerabile cetăţenilor din toate statele membre, o investiţie strategică în pace şi democraţie. Una dintre marile realizări este proiectul Erasmus care le oferă studenţilor europeni posibilitatea să interacţioneze şi să exploreze împreună proiecte care pot deschide numeroase oportunităţi de afirmare în cercetare şi în profesiile viitorului. O Europă extinsă este cu siguranţă o Europă mai puternică pe plan global, aşa cum au dovedit-o valurile anterioare de extindere. Consolidarea relevanţei internaţionale şi a atractivităţii Uniunii Europene devin cruciale pentru stabilitatea şi securitatea regionale şi globale, mai ales în această perioadă în care Federaţia Rusă duce de peste doi ani un război de agresiune împotriva Ucrainei. Aşa cum afirma Declaraţia de la Sibiu, acum cinci ani: <Uniunea de astăzi este mai puternică decât cea de ieri şi dorim să continuăm să o facem tot mai puternică pentru ziua de mâine. Acesta este angajamentul nostru pentru generaţiile viitoare. Acesta este spiritul de la Sibiu>”, încheie Iohannis.

Citește și