• Premierul Nicolae Ciucă a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Culturii Naţionale.
  • Ciucă a transmis că 15 ianuarie este o zi de sărbătoare pentru români, dar şi pentru cetăţenii lumii care iubesc cultura română.
  • În mesajul premierului sunt menţionaţi toţi cei care au contribuit la edificarea culturii naţinale.

Premierul Nicolae Ciucă a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Culturii Naţionale spunând că 15 ianuarie este o zi de sărbătoare pentru români, dar şi pentru cetăţenii lumii care iubesc cultura română.

„În semn de omagiu adus marelui nostru poet Mihai Eminescu, cel care a dat anvergură creaţiei literare româneşti în făgaşul unui mare curent artistic şi de gândire european, romantismul, revoluţionând totodată limba română, România a dedicat ziua de naştere a acestuia, 15 ianuarie, sărbătoririi culturii naţionale” , a scris Ciucă în deschiderea mesajului său.

În mesajul premierului sunt menţionaţi toţi cei care au contribuit la edificarea culturii naţinale.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS

„Geniul artistic popular este cel spre care se îndreaptă gândurile mele astăzi, înainte de toate, pentru că în cultura populară a fost tezaurizat sufletul românesc, în întreaga complexitate şi în toate nuanţele individualităţii sale, de-a lungul tuturor secolelor care au precedat modernitatea.

Creaţia populară este cea care a definit fiinţa românească în istorie, noi avem nu atât datoria, cât privilegiul să-i perpetuăm memoria, să o evidenţiem în ţară şi în lume, să ne reîmprospătăm spiritul la izvoarele ei.

Toate gândurile noastre de apreciere şi le atrag de asemenea, cu prisosinţă, cei care au contribuit la naşterea creaţiei româneşti culte, de la istoriografi, cronicari şi traducători în română ai cărţilor bisericeşti, până la personalităţi universaliste ale iluminismului, cu veche reputaţie pe alte meleaguri, sau până la romanticii avântaţi ai paşoptismului” , a transmis premierul.

Nicolae Ciucă a făcut comentarii despre Uniunea Europeană şi despre internet.

„Mă bucur foarte mult că, în prezent, artişti români din toate generaţiile şi din mai multe sfere ale creaţiei s-au remarcat pe plan internaţional, se bucură de succes, au simpatizanţi şi proiecte, atrag tineri în zona culturală. Vreau să cred că acest lucru s-a datorat, într-o măsură, şi apartenenţei ţării noastre la puternice organizaţii internaţionale, care a deschis graniţele, atrăgând atenţia asupra valorilor naţionale şi generând şanse de finanţare pentru proiecte culturale. Încurajez tinerii care simt că au ceva de spus în artă să aibă speranţă şi să lupte pentru drumul lor, pentru că astăzi succesul nu mai ţine doar de întâmplare.

Oportunităţile oferite de statul român, Uniunea Europeană, fundaţii şi organizaţii neguvernamentale locale sau străine, persoane private arată că împreună ne bucurăm de cultură, o apreciem, investim în ea. Nu în ultimul rând, mă bucur că, deşi explozia comunicării pe internet a afectat timpul pe care îl putem dedica unui răgaz spiritual, iubitorii de cultură în România continuă să fie numeroşi” , a mai spus Ciucă.

Prim-ministrul şi-a încheiat mesajul cu o urare.

„Cum 15 ianuarie este o zi de sărbătoare nu doar pentru cei care trăiesc în România, indiferent de naţionalitate sau origine, ci şi pentru cetăţenii lumii care iubesc cultura română, calde salutări tuturor, dragi prieteni!” , a precizat premierul Nicolae Ciucă.