- Regina Elisabeta a II-a a transmis mesajul anual de sărbători.
- Regina spune că după cele mai întunecate nopţi există lumina din zori.
Ca în fiecare an, Regina Elisabeta a II-a a transmis un mesaj de Crăciun către cetăţenii din Marea Britanie şi către întreaga lume. În mesajul ei nu a întârziat să apară nici noul coronavirus.
Regina spune că atunci când aprindem luminile, vestim venirea Crăciunului. Provocările anului ne-au încercat pe noi toţi, iar Regina este mândră de spiritul celor care au ajutat la răzbaterea problemelor ce au apărut pe parcursul acestui an
„Pentru mine, această perioadă este o sursă de speranţă în vremuri dificile şi imprevizibile. Desigur, pentru mulţi, această perioadă a anului va fi nuanţată de tristeţe, unii deplângând pierderea celor dragi lor şi alţii lipsă prietenilor şi membrilor familiei. Distanţaţi pentru siguranţă, când tot ceea ce îşi doresc cu adevărat pentru Crăciun este o simplă îmbrăţişare sau strângerea mâinii”, a declarat Regina Elisabeta a II-a.
Regina a spus că este „inspirată de bunătatea străinilor” şi că după „cele mai întunecate nopţi, există speranţă în zori”.