alephnews Vezi versiunea web

Miercuri a avut loc o nouă rundă de negocieri între PSD, PNL, USR și UDMR. Partidele se vor întâlni și astăzi cu Președintele

Mihai Mădălin · 19 iun. 2025, 00:36

Miercuri a avut loc o nouă rundă de negocieri între PSD, PNL, USR și UDMR. Partidele se vor întâlni și astăzi cu Președintele

Încă o rundă de negocieri între PSD, PNL, USR și UDMR a avut loc miercuri. N-au căzut la pace cine ce portofolii primește. UDMR ar fi vrut ministerul Mediului, dar s-a lovit de refuzul USR-ului. Ca alternativă, a cerut o rocadă cu PSD-ul, să dea Cultura pentru Agricultură. Dar nici aici n-au obținut un răspuns clar.

PSD și PNL au continuat discuțiile pe tema unui schimb între ministerul Proiectelor Europene și cel al Energiei. Și aici lucrurile au rămas în coadă de pește. Liderul UDMR, Kelemen Hunor, spune că poate exista un guvern și fără UDMR, dar n-ar vrea ca partidul său să fie doar de decor.

Despre măsurile economice, ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, spune că cel târziu joi dimineață va fi finalizat pachetul de măsuri. Și a anunțat că el sigur nu va mai fi la Finanțe în noul guvern.

Marți, Nicușor Dan spunea că există un acord pe 80% dintre măsuri. Ieri, surse politice anunțau că Nicușor Dan îl va nominaliza pe Ilie Bolojan ca premier, dar și asta s-a amânat. Astăzi urmează încă o rundă de negocieri între PSD, PNL, USR, UDMR și Nicușor Dan.