Mihai Șora a transmis, vineri, pe Facebook, un mesaj emoționant, după ce a fost anunțată moartea prințului Philip. El a adăugat și o fotografie de pe vremea când fața regală era doar un puști.

„Așa cum stă aici, în costumul de baie al copiilor de odinioară, cu piciorușele în nisip, ghicim că se află la marginea mării. Pare puțin contrariat ori poate de vină este doar soarele care îi dă în ochi. Ține în mâini un steguleț cu dungi… Al Greciei.

Din legenda fotografiei aflăm că a fost făcută în anul 1925, pe plaja din Pas de Calais, în Franța, deci după abdicarea unchiului său, regele Constantin I, și împrăștierea familiei. Un băiețel nevoit să învețe de timpuriu rigoarea, inflexibilitatea unor reguli, stăpânirea de sine, austeritatea și bunul-simț, prudența expresiei, echilibrul. Și care va fi practicat toată viața una dintre cele mai exigente virtuți: fidelitatea. Dumnezeul să-l odihnească”, a scris Mihai Șora pe Facebook, după moartea prințului Philip.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Prinţul Philip, soţul reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii, a murit vineri dimineaţă, la vârsta de 99 de ani. Ducele de Edinburgh a murit la Castelul Windsor, a comunicat familia regală britanică.

„Cu profundă tristeţe, Majestatea Sa Regina a anunţat moartea iubitului ei soţ, Alteţa Sa regală prinţul Philip, duce de Edinburgh. Alteţa Sa regală a decedat în pace în această dimineaţă, la Castelul Windsor”, a comunicat Palatul Buckingham.