• Mii de persoane participă la manifestațiile față de măsurile restrictive și față de lipsa de dialog a autorităților.
  • Poliția deja folosește tunurile cu apă pentru a dispersa mulțimea adunată pe străzile orașului.
  • La protest s-au văzut drapele olandeze, germane, franceze, chiar și românești.

Sunt proteste chiar în aceste momente pe străzile din Bruxelles. Mii de persoane participă la manifestațiile față de restricții și față de lipsa de dialog a autorităților atunci când au luat aceste decizii.

Potrivit ultimelor informații, există tensiuni între protestatari și forțele de ordine. Poliția deja folosește tunurile cu apă pentru a dispersa mulțimea adunată pe străzile orașului. Situația a scăpat de sub control, deși cei care au organizat protestul au anunțat că va fi unul pașnic.

Din păcate, se reflectă acțiunea din decembrie, când au mai fost proteste în Bruxelles care au degenerat în violențe și în ciocniri destul de dure cu forțele de ordine. Luna trecută au fost efectuate zeci de arestări.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Manifestanții belgieni s-au întâlnit între orele 11-12 cu protestatari veniți din toată Europa, chemați de către organizatori la o demonstrație internațională față de restricții Organizatorii contau pe 1 milion de participanți, dar sunt mult mai puțini, dar au venit din toată Europa, dar nu cu cele mai pașnice intenții.

La protest s-au văzut drapele olandeze, germane, franceze, chiar și românești.

Organizatorii protestului de la Bruxelles îndemnau la dialog

Înaintea protestului, organizatorii au făcut declarații, susținând că ei nu sunt împotriva măsurilor restrictive, nu sunt împotriva măsurilor de protecție a oamenilor. Ei cer să fie consultați, cer dezbateri publice, cer ca elaborarea măsurilor restrictive să se desfășoare transparent și democratic.

Sloganul pe care aceștia l-au folosit a fost „2022 va fi anul libertății, al democrației și al drepturilor omului”. Acestea sunt lucrurile pe care manifestanții le cer. Organizatorii au făcut încă de ieri apel la calm, la demonstrații pașnice, dar acest lucru nu s-a întâmplat.