• Unii dintre miile de oameni care au luat cu asalt Capitoliul SUA pe 6 ianuarie 2021 au cerut ca Pence să fie spânzurat, forțându-l să se refugieze într-un loc sigur.
  • Trump și-a declarat deja intenția de a candida pentru un nou mandat de președinte la alegerile din 2024.
  • Pence a indicat că l-ar putea contesta pentru nominalizarea republicană.

Fostul vicepreședinte american Mike Pence a declarat ieri că istoria îl va trage la răspundere pe fostul președinte Donald Trump pentru rolul său în atacul din 2021 asupra Capitoliului american, relatează presa americană.

Comentariile sunt de natură să adâncească disensiunile dintre foștii contracandidați, care sunt în conflict de când Pence a refuzat să fie de acord cu eforturile lui Trump de a anula rezultatele alegerilor din 2020 și de a rămâne la putere.

Președintele Trump a greșit”, a declarat Pence într-un discurs rostit la dineul anual Gridiron Dinner din Washington, o gală cu cravată albă organizată de jurnaliști care atrage politicieni de top.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS

Nu am avut dreptul să anulez alegerile. Iar cuvintele sale nesăbuite au pus în pericol familia mea și pe toți cei prezenți la Capitoliu în acea zi. Și știu că istoria îl va trage la răspundere pe Donald Trump”, a declarat Pence, citat de mai multe media.

Unii dintre miile de oameni care au luat cu asalt Capitoliul SUA pe 6 ianuarie 2021 au cerut ca Pence să fie spânzurat, forțându-l să se refugieze într-un loc sigur.

Trump și-a declarat deja intenția de a candida pentru un nou mandat de președinte la alegerile din 2024, iar Pence a indicat că l-ar putea contesta pentru nominalizarea republicană.

Gridiron Dinner este de obicei un eveniment ușor, cu scenete și divertisment muzical, iar Pence a încercat inițial să facă haz de necaz. Îl voi susține din toată inima, fără rezerve, pe candidatul republican la președinție în 2024 – dacă voi fi eu”, a spus el.

Remarcile tăioase ale lui Pence la adresa lui Trump au fost neașteptate la gală. Am fost la dineu și pot confirma că @Mike_Pence a luat cu siguranță sala prin surprindere – multe fălci căzute”, a scris pe Twitter Maryam Mujica, un fost oficial al Departamentului de Stat.