• ,,Warren Buffett al Indiei” a murit duminică la 62 de ani.
  • Rajasthan Jhunjhunwala a început să tranzacţioneze acţiuni în timpul liceului, iar mai târziu a fost managerul unei firme din domeniu, RARE Enterprises.
  • Cauza decesului nu este cunoscută pentru moment.

Investitorul pe bursă Rakesh Jhunjhunwala, supranumit ,,Warren Buffett al Indiei” şi care avea o avere netă de şase miliarde de dolari, a murit duminică la vârsta de 62 de ani, a anunţat familia sa, potrivit Reuters.

De profesie contabil în statul deşertic, Rajasthan Jhunjhunwala a început să tranzacţioneze acţiuni în timpul liceului, iar mai târziu a fost managerul unei firme din domeniu, RARE Enterprises.

,,Rakesh-ji a murit înconjurat de familie şi colaboratorii apropiaţi„, a declarat un membru al familiei pentru Reuters. Cauza decesului nu este cunoscută pentru moment.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Promotor al celei mai noi companii aeriene indiene, compania ultra low-cost Akasa Air, Jhunjhunwala a apărut în public cu doar câteva zile în urmă. Miliardarul era căsătorit şi avea trei copii.

Rakesh Jhunjhunwala lasă în urmă o moştenire de necontestat în lumea financiară

Capacităţile excelente de comunicare ale Jhunjhunwala i-au ajutat pe micii investitori să înţeleagă piaţa bursieră, au declarat oameni de afaceri şi bancheri din capitala financiară a Indiei, Mumbai, care au interacţionat cu el timp de 30 de ani. Cunoştinţele sale despre economie şi companii l-au transformat într-o celebritate tv populară.

Printre companiile pe care a mizat Jhunjhunwala se află şi câteva conduse de Tata Group, unul dintre cele mai mari conglomerate din India. Printre acestea se află Tata Motors, fabricantul de ceasuri Titan, Tata Communications şi Indian Hotels Co, care conduce hotelurile Taj.

Alte investiţii sunt Indiabulls Housing Finance, Star Health Insurance şi Federal Bank.

,,Suntem profund întristaţi. Noi, la Akasa, nu-i putem mulţumi suficient dlui Jhunjhunwala pentru că a crezut în noi de timpuriu şi pentru că a avut încredere în noi că putem construi o linie aeriană de clasă mondială„, a menţionat într-un comunicat Akasa Air, cofondată de Jhunjhunwala.

Politicieni de prim-rang şi lideri din domeniul afacerilor i-au deplâns moartea în social media.

,,Rakesh Jhunjhunwala era neîmblânzit„, a scris pe Twitter prim-ministrul Narendra Modi.

,,Plin de viaţă, inteligent şi intuitiv, el lasă în urmă o moştenire de necontestat în lumea financiară. De asemenea, el a fost foarte pasionat de progresul Indiei. Moartea lui ne întristează. Condoleanţele mele familiei şi admiratorilor„, a mai scris Modi.