• Ministerul Apărarii Naționale a implementat măsuri suplimentare de protecție a zonei Deltei Dunării.
  • MApN consideră că altitudinea mică la care evoluează dronele, la momentul atacului, le fac greu detectabile pentru orice radar, oricât de performant ar fi.
  • Primele două drone nu au explodat şi nu s-a detectat explozibil nici pe fragmentele de dronă, nici la faţa locului.

Ministerul Apărării Naţionale a crescut numărul de militari care au misiuni în zona Deltei Dunării, pentru implementarea măsurilor suplimentare, inclusiv subunităţi de intervenţie care să poată acţiona în cel mai scurt timp, în funcţie de nevoi, anunţă surse din cadrul instituţiei militare.

Astfel, MApN a dislocat mai aproape de această zonă capacităţi antiaeriene. Cele care se pretează cel mai bine, după experienţa Ucrainei, sunt sistemele Gepard, care au un radar ce acoperă o rază de maxim 30 de km ce poate vedea sub altitudinea radarelor Forţelor Aeriene.

De asemenea, sunt pregătite echipe EOD care să intervină ori de câte ori sunt cercetate la faţa locului posibile fragmente de drone, dar au fost instalate şi mai multe puncte de observaţie şi senzori tereştri.

Recomandări

CÂT DE SĂNĂTOS E MOȘU?
SOLSTIȚIUL DE IARNĂ
CÂT COSTĂ DISTRACȚIA?
CCR SUB LUPA SUA
RUSIA EXECUTĂ PRIZONIERII

România are radare de ultimă generație

Totodată, surse din Ministerul Apărării și Securității consideră că altitudinea mică la care evoluează dronele, la momentul atacului, le fac greu detectabile pentru orice radar, oricât de performant ar fi. „România are radare de ultimă generaţie, care văd la distanţe foarte mari şi au performanţe înalte. Avem peste 100 de radare. Încercăm ca, prin măsurile pe care le luăm, să coborâm cât mai jos posibil altitudinea la care putem vedea ţintele aeriene.”

În ceea ce priveşte cele trei drone care au fost găsite până acum, ele nu au apărut pe radare, şi „vom şti în urma expertizei felul în care fragmentele au ajuns pe teritoriul naţional.”

Referitor la concluzii preliminare drone, primele două drone nu au explodat şi nu s-a detectat explozibil nici pe fragmentele de dronă, nici la faţa locului. De asemenea, nu au fost găsite nici alte elemente de natură nucleară, biologică, chimică. Nu sunt elemente care să trimită la ideea că a fost un atac intenţionat asupra României. Niciuna dintre dronele de la care au provenit aceste fragmente (inclusiv a treia găsită astăzi) nu a fost identificată şi urmărită de sistemele noastre radar, în spaţiul nostru aerian.

Citește ș: