• Ucrainenii pot folosi în Rusia și blindatele livrate de Canada.
  • SUA este deschisă să dea Ucrainei rachete cu rază lungă.
  • Armata ucraineană anunță că a capturat 102 soldați ruși.
  • Este cea mai mare captură de la începutul războiului.
  • Soldații ar fi fost abandonați de comandanții lor și s-au predat.
  • Ucraina controlează 80 de localități și 1.100 km² din Kursk.

Ministerul britanic al Apărării anunță că armele livrate Ucrainei pot fi folosite în operațiunile de pe teritoriul Rusiei. Rămân însă în vigoare restricțiile privind rachetele cu rază lungă de acțiune Storm Shadow. Și canadienii spun că tancurile și blindatele furnizate Kievului pot fi folosite în Rusia.

Vestea interesantă vine din America, acolo unde administrația Biden spune că e deschisă să livreze rachete cu rază lungă de acțiune Ucrainei. Asta ar putea oferi avioanelor F-16, care au ajuns în Ucraina, mai multă putere de luptă.

Americanii lucrează în prezent la detalii, ca revizuirea transferului de tehnologie și asigurarea că avioanele pot transporta și lansa rachetele de o tonă, cu focos de 450 de kilograme.

Recomandări

SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE
UNDE MERGI LA BRUNCH
REVOLUȚIA AJUNGE ÎN CAPITALĂ

Între timp, armata ucraineană anunță că a capturat într-o singură operațiune 102 militari ruși.
E cea mai mare captură de prizonieri de la începutul războiului. Proiectul ucrainean „Vreau să trăiesc” susține că rușii s-au predat după ce au fost abandonați de comandanții lor.

Pe front, atacurile merg oarecum în compensație. Zelenski spune că acum controlează 80 de localități din Kursk și o suprafață de 1.100 de kilometri pătrați. Forțele ruse anunță că au capturat două localități în ultimele 24 de ore și avansează în Donețk.

Citește și