Ministerul de Interne vrea să modifice Codul Rutier. Vei putea fi amendat dacă vorbeşti la telefon când traversezi strada. Alte măsuri luate în calcul

Când traversezi trebuie să fii atent doar la acest lucru. Tocmai de aceea vorbitul la telefon în timp ce treci strada ar putea fi amendat. 145 de lei. Asta dacă propunerea Ministerului de Interne va fi aprobată.

„În aceste situaţii, poliţistul rutier va aplica o sancţiune contravenţională prevăzută între 2 şi 3 puncte de amendă. Prin scrierea mesajelor, citirea mesajelor şi de asemenea folosirea căştilor în timp ce traversează drumul public”, a declarat Bogdan Oproiu, comisar şef Direcţia Rutieră.

Viteză mai mică pe bicicletă

Mult mai controversată e prevederea despre biciclişti, care trebuie să circule cu cel mult 30 kilometri pe oră.

Valer Kovacs, de la Rutieră se întreabă cum vor proba asta poliţiştii: „Aceste proiecte sunt făcute de oameni, mai mult ca sigur, care stau prin birouri şi nu prea au contact cu realitatea. Cum ar trebui poliţistul de la Rutieră să vină din timpul liber şi să facă acţiune pe bicicletă? Şi cu ce autospecială să stea pe pista de biciclete?”

Ce va trebui să faci dacă ai maşină electrică

O altă prevedere vizează maşinile electrice. Acestea trebuie să se distingă în trafic. Să aibă plăcuţe de înmatriculare cu fond de culoare albă reflectorizantă şi litere şi cifre în relief, negre, roşii, verzi sau albastre.

„Ideea de a avea un număr verde nu e neapărat de mare ajutor pentru că asta ar presupune un proces administrativ de schimbare al plăcuţelor. Deci cine are deja o maşină electrică asta ar presupune un cost suplimentar, probabil o perioadă de imobilizare a maşinii o săptămână două până când ies plăcuţele noi”, a spus proprietarul unei maşini electrice.

Exit mobile version