• Poluarea din Capitală a atins cote record
  • Ministerul Mediului: Soluțiile sunt în apanajul autorităților publice locale
  • Îți arăt cum poți ști care sunt zonele pe care să le eviți când pleci la serviciu

E greu să respiri cu mască, dar în ultimele zile, parcă a fost și mai greu fără ea. Poluarea a atins cote record în Capitală și în județul Ilfov.

Zonele cele mai afectate au fost Piața Sudului și Libertății. În zona Corebeanca, limita legală maximă a fost depășită de 15 ori. Asta ai aflat de pe platformele pentru măsurarea calității aerului. Dar fără ele, nu ai fi știut, pentru că autoritățile nu zic nimic.

Am încercat să obținem răspunsuri de la ministerul Mediului.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Mihai Drăgan, purtător de cuvânt Ministerul Mediului: „În momentul în care specialiştii noştri şi-au dat seama că e vorba de arderi, am avut echipele Gărzii Naţionale de Mediu, toată seara în teren, până după ora 24, şi au monitorizat situaţia, să nu existe arderi necontrolate, arderi ilegale, nu au fost raportate. Soluţiile pentru calitatea aerului sunt întotdeauna apanajul autorităţilor publice locale cu administraţia publică locală din Bucureşti am discutat de nenumărate ori nu am primit nimic”

Așadar, Ministerul așteaptă ca Primăria să ne răspunda când putem să respiram aer curat. Am cerut un răspuns și de la PMB, încă îl așteptăm.

Uite, în schimb, cum poți afla care sunt zonele cele mai poluate pe care să le ocolești când pleci la muncă.

Vlad Arsene, technician platformă: „Sub widget este o hartă, sub care se văd toate punctele noastre de măsură acest indice este dat de concentrațiile se poate verifica pe fiecare tip de noxă pe care îl măsoară. Aplicația poate să ajute în mai multe feluri. Poate să avertizeze oamenii care avea plănuite activități afară să le limtieze sau să nu le facă sau să le amâne pentru când indicele de calitatea aerului este mai bun. Dacă o persoană dorește să iasă la alergat și observă că în zona în care vrea să alerge, calitatea aerului este proastă”