• Primarii solicită fonduri de la Ministerul Sănătății pentru organizarea centrelor de vaccinare.
  • Asociația Municipiilor din România acuză instituția că i-a pus să organizeze și să doteze centrele de vaccinare fără a le da și bani.

Asociația Municipiilor din România solicită Ministerului Sănătății asigurarea resursei financiare aferente pentru organizarea, dotarea și operaționalizarea centrelor de vaccinare precum și pentru plata personalului medico-sanitar și auxiliar care își desfășoară activitatea în cadrul centrelor.

Asociația Municipiilor din România arată, într-un comunicat, faptul că bugetele administrațiilor publice locale se vor adopta la 45 de zile de la adoptarea legii bugetului de stat pentru anul 2021 (cel mai probabil martie, aprilie, 2021). De asemenea, cheltuielile aferente procesului de vaccinare transferate fără resursă financiară în sarcina administrațiilor publice locale vor împiedica administrațiile locale să asigure finanțarea corespunzătoare a altor obligații și servicii legale oferite cetățenilor.

Asociația solicită Ministerului Sănătății asumare de responsabilități

Având în vedere prevederile proiectului Ordonanței de urgență inițiat de către Ministerul Sănătății cu privire la unele măsuri pentru organizarea, dotarea și operationalizarea centrelor de vaccinare precum și pentru plata personalului medico-sanitar și auxiliar care își desfășoară activitatea în cadrul centrelor de vaccinare, asociația constată ignorarea de către Ministerul Sănătății a principiului potrivit căruia nici o alocare de atribuții în sarcina administrației publice locale să nu fie realizată fără o alocare financiară corespunzătoare.

Recomandări

RUSIA EXECUTĂ PRIZONIERII
EDITORIALUL LUI CRISTOIU
ACUZAȚII LA HOLLYWOOD
BURNETT E EMISAR ÎN UK
NEGOCIERI APROAPE GATA
SUSPECTUL E ARESTAT

Potrivit art. 6 din proiectul OUG, pentru funcționarea centrelor de vaccinare împotriva COVID 19, din bugetul autorităților administrației publice locale se asigură fondurile necesare asigurării finanțării următoarelor categorii de cheltuieli: a. pentru organizarea, dotarea și operaționalizarea centrelor de vaccinare; b. pentru plata personalului medico-sanitar și auxiliar care își desfășoară activitatea în cadrul centrelor de vaccinare împotriva COVID 19 organizate cu această destinație în alte locații în afara unităților sanitare.

Asociația Municipiilor din România spune că susține principiul european al subsidiarității, potrivit căruia decizia trebuie să fie luată de către autoritatea administrației care se află cel mai aproape de cetățean, cu descentralizarea și alocarea resurselor financiare aferente.

Asociația solicită Ministerului Sănătății asumare de responsabilități, nu doar transfer de atribuții către administrația locală, fără asigurarea resursei financiare aferente.