Ministerul Sănătății: În ultimii 14 ani, peste 25.000 de medici au plecat din România. Vlad Pieptu, chirurg plastician: „Viața este predictibilă în vest, așezată”

Dincolo de oamenii care pleacă, din România pleacă foarte mulți specialiști. Pentru fiecare persoană cu studii superioare care pleacă din țară, statul pierde aproximativ 50.000 de euro.

În 2020, o dată la patru ore din țară a plecat câte un medic. Estimările ministerului Sănătății arată că, de la aderarea României la Uniunea Europeană, au plecat peste 25.000 de medici.

Vlad Pieptu, chirurg plastician, a fost invitat în juriul emisiunii ȘTIU, luni, 30 august 2021. Vlad Pieptu a fost întrebat de ce s-a întors în România după ce a părăsit țara.

„Aveam cumva alte planuri de viitor. Aveam în gând să-mi finalizez studiile aici. Am convingerea că România este o țară în care poți reuși să-ți îndeplinești visele și am venit aici să-mi urmez cariera academică într-un spital de stat și să mă preocup de creșterea unei clinici private. M-am întors pentru că am crezut că pot face ceva pentru mine și familia mea”, a spus Vlad Pieptu.

„În vest ai posibilitatea de a duce o viață predictibilă, clară, în care toate lucrurile sunt așezate și toate sistemele funcționează de zeci de ani într-un mod clar și coerent, iar impredictibilitatea traiului cotidian din România este un factor perturbator pentru cineva care o meserie cu mare responsabilitate, precum un medic, care trebuie să se gândească la munca lui, nu cum îi vor impacta schimbările legislative planurile de viitor”, a mai spus Vlad Piept, chirurg plastician.

Exit mobile version