• Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății, anunță că vor fi schimbați indicatorii pe baza cărora este decisă carantinarea localităților.
  • Andreea Moldovan: Vom avea o testare mai abundentă decât acum, pentru o imagine mai clară a evoluției pandemiei.

„Fiind o infecție atât de dinamică, datele pe care le folosim necesită periodic o actualizare. Ne-am gândit care-s indicatorii cei mai potriviți pentru carantinare. Aceștia sunt în număr de șase, și mai sunt două variabile. Vom face simulări și îi vom anunța mâine. Cei șase sunt: capacitatea de testare, număr de pacienți la ATI, număr de cazuri pentru o localitate, cu sau fără focar, incidența, trend, indici de evoluție”, a anunțat Andreea Moldovan.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății spune că România va crește numărul de teste efectuate.

O să avem o testare mai abundentă decât avem acum, pentru a avea o imagine mai bună pentru ce e în țară. Avem testele PCR, cele antigen cu valoare diagnostică și cu toate astea, oamenii se testează puțin. Dacă știm ce se întâmplă, dacă testele sunt pozitive, se pot lua măsurile de sănătate publică mai bune”, a mai declarat oficialul.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT