• Sorin Cîmpeanu a anunțat că se va opune închiderii școlilor din București
  • Luni s-ar putea discuta despre închiderea unităților școlare din Capitală
  • Sorin Cîmpeanu: „Până la pragul de 6/1.000 nu voi fi de acord cu închiderea școlilor din București”

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că se va opune închiderii școlilor din București până la atingerea pragului de șase persoane infectate la mia de locuitori. Reacția ministrului a apărut duminică deoarece luni s-ar putea discuta despre închiderea unităților școlare din Capitală.

Mesajul ministrului Educației a fost trimis pe Facebook. Sorin Cîmpeanu a spus că, în condițiile în care rata de infectare în București este departe de pragul de șase persoane la mia de locuitori, nu va accepta să fie închise școlile.

Nu văd de ce s-ar pune în discuție luni, 15 martie, închiderea tuturor școlilor din București, atâta vreme cât suntem, și sperăm cu toții să rămânem, departe de pragul de 6/1000 în București. Până la pragul legal stabilit de 6/1.000, în calitate de Ministru al Educației, nu voi fi de acord cu închiderea școlilor. În același timp, îndemn încă o dată la prudență, la respectarea tuturor regulilor și la susținerea campaniei de vaccinare, pentru a face tot posibilul astfel încât să nu se atingă pragul de 6/1.000 – rată de infectare”, a scris ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, pe rețeaua de socializare.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT