• „Trebuie, de asemenea, să învăţăm să trăim din nou cu pericolul şi să ne pregătim – din punct de vedere militar, social şi în ceea ce priveşte apărarea civilă”, a avertizat Pistorius.
  • La sfârşitul anului trecut, Germania şi-a revizuit doctrina militară şi strategică pentru prima dată din 2011.
  • Rusia şi-a intensificat retorica agresivă împotriva unora dintre vecinii săi.
  • La începutul acestei luni, comandantul-şef al Suediei, generalul Micael Bydén, a făcut un apel similar la suedezi să se „pregătească mental” pentru război.

Vladimir Putin ar putea ataca alianţa militară NATO în mai puţin de un deceniu, a avertizat ministrul german al apărării, Boris Pistorius. „Auzim ameninţări din partea Kremlinului aproape în fiecare zi… aşa că trebuie să luăm în considerare faptul că Vladimir Putin ar putea chiar să atace o ţară NATO într-o zi”, a declarat Pistorius pentru publicaţia germană Der Tagesspiegel într-un interviu publicat vineri.

Deşi un atac rusesc nu este probabil „deocamdată”, ministrul a adăugat: „Experţii noştri se aşteaptă la o perioadă de cinci până la opt ani în care acest lucru ar putea fi posibil”, relatează Politico.

„Trebuie, de asemenea, să învăţăm să trăim din nou cu pericolul şi să ne pregătim – din punct de vedere militar, social şi în ceea ce priveşte apărarea civilă”, a avertizat Pistorius.

Recomandări

SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE
UNDE MERGI LA BRUNCH
REVOLUȚIA AJUNGE ÎN CAPITALĂ

La sfârşitul anului trecut, Germania şi-a revizuit doctrina militară şi strategică pentru prima dată din 2011, cu scopul de a transforma Bundeswehr-ul într-o armată capabilă de război. „Războiul s-a întors în Europa. Germania şi aliaţii săi trebuie să se confrunte din nou cu o ameninţare militară. Ordinea internaţională este atacată în Europa şi în întreaga lume. Trăim un moment de cotitură”, se arată în primul paragraf al noii doctrine.

În urma invaziei la scară largă a Kremlinului în Ucraina, Rusia şi-a intensificat retorica agresivă împotriva unora dintre vecinii săi – inclusiv a ţărilor baltice şi a Poloniei, toate membre NATO, şi a Republicii Moldova unde are staţionate trupe în Transnistria.

Miercuri, preşedintele Comitetului militar al şefilor naţionali al NATO, amiralul Rob Bauer, a declarat că alianţa militară se confruntă cu „cea mai periculoasă lume din ultimele decenii” şi a cerut o „transformare a NATO în ceea ce priveşte cepacitatea de luptă într-un război”.

În aceeaşi zi, ministrul suedez al apărării civile, Carl-Oskar Bohlin, a avertizat, de asemenea, că „războiul ar putea veni în Suedia”.

„Rusia sfidează logica. Ceea ce s-a întâmplat în 2022 părea imposibil. Trebuie să fim pregătiţi pentru orice scenariu”, a declarat ministrul polonez al Apărării, Władysław Kosiniak-Kamysz, într-un interviu televizat la începutul acestei săptămâni.

Citește și