- Tánczos Barna se laudă că e primul ministru al Mediului din ultimii 20 de ani care se luptă cu poluarea din București
- Ministrul Mediului i-a cerut lui Nicușor Dan ca primăria Capitalei să nu mai dea autorizații de construcție pentru imobile în care centrala termică nu e comună
Tánczos Barna se laudă că e primul ministru al Mediului din ultimii 20 de ani care se luptă cu poluarea din București. N-a început cu mașinile sau arderile ilegale, ci cu centralele de apartament. Iar prima măsură ar trebui să o ia Nicușor Dan.
Ministrul Mediului i-a cerut ca primăria Capitalei să nu mai dea autorizații de construcție pentru imobile în care centrala termică nu e comună.
Tánczos Barna, ministrul Mediului: „Sunt deja orașe unde nu se mai emit autorizații dacă nu se fac centrale. Cu domnul Nicușor Dan am vorbit foarte multe posibile intervenții din partea primăriei pentru a rezolva situația poluării. Este una dintre ele.”
Experții spun că nu centralele de apartament sunt inamicul numărul 1 pentru mediu, dar că modul de funcționare e o problemă. O centrală comună ar însemna facturi mai mici, dar mai puțin confort.
Alin Tănase, expert Greenpeace România: „Centralele de apartament nu sunt sursa principală de poluare din București, dar reprezintă o sursă importantă de poluare. Problema mare cu aceste centrale de apartament individuale este că au fiecare câte un coș și este la nivelul solului. Și astfel poluarea tinde să rămână la nivelul solului. Mai ales în orașe unde se produc depresiuni termice.”
Conf. univ. dr. Silviu Gurlui, profesor de fizică la Universitate „Al.I.Cuza” Iași: „Noxele trebuie controlate cu rigoare, sunt foarte multe condiții, nu înseamnă că dacă am înlocuit o centrală am rezolvat problema.”
Gino Viessman, inginer: „Pentru consumator, costurile de întreținere ar putea fi puțin mai mici decât la centrală individuală de apartament, dar nu vă gândiți la procente foarte mari. Vorbim undeva între 10 și 20 de procente. Vă dați seama că având centrala proprie îi dai drumul când vrei la încălzire. Nu ești condiționat de absolut nimeni.”