• Cinci milioane de pensii vor fi recalculate în următoarele 18 luni, spune Turcan
  • Ministrul Muncii promite că nicio pensie nu va scădea în urma recalculării
  • Recalcularea va mări pensiile mici pe principiul contributivității și echității

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunţat, joi, că cinci milioane de pensii vor fi recalculate în următoarele 18 luni, această evaluare fiind prima după cea realizată în perioada 2005 – 2010. „Am văzut ce înseamnă ca unii români să fie mai egali decât alţii”, a spus Turcan.

Raluca Turcan a anunţat, în conferinţă de presă, la Ministerul Muncii, că începe evaluarea dosarelor din sistemul public de pensii din România, aşa cum prevede art. 157, alin. 2, din Legea 127 publicată în Monitorul Oficial în 9 iulie 2019, procedură care trebuia demarată din octombrie 2019.

În baza Legii 127, acest ordin de evaluare a dosarelor este etapa premergătoare a recalculării pensiilor din sistemul public de pensii din România. Ultima mare recalculare a pensiilor din sistemul public a fost făcută în perioada 2005 – 2010 şi a cuprins atunci aproximativ un milion de dosare. Am stabilit acum o perioadă de maxim 18 luni pentru evaluarea celor aproximativ 5 milioane de dosare de pensii”, a spus Raluca Turcan.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Potrivit ministrului Muncii, recalcularea pensiilor va însemna înlăturarea situaţiilor când la muncă şi pregătire egală, contribuţie egală, pensiile sunt considerabil diferite.

Recalcularea pensiilor este o măsură profundă în sistemul public, care aduce echitate pentru milioane de oameni într-un format sustenabil din punct de vedere economic”, a mai spus Raluca Turcan.