• Salariul minim va fi de 3.000 de lei în 2026, a anunţat, miercuri, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea.
  • Salariul minim va fi astfel, peste cinci ani, similar celui care este astăzi în construcţii.

Cristian Ghinea a spus, în conferinţa de presă în care a prezentat PNRR, că se va elimina, în următorii cinci ani, discrepanţa existentă între salariul minim din construcţii şi salariul minim în general, ultimul urmând să ajungă la 3.000 de lei.

„Asta este prezumţia de la care plecăm, că în cinci ani se va ajunge acolo (la 3.000 de lei – n.r.), astfel încât să nu mai avem discrepanţă între construcţii şi restul lumii. Acesta este scenariul pe care lucrăm”, a spus ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Întrebat de jurnalişti cum va fi posibil acest lucru, Ghinea a răspuns: „Nu uitaţi că avem cea mai mare creştere economică din UE şi pe scenariile FMI şi ale Comisiei vom continua să le avem şi vorbim de 2026”.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Potrivit acestuia, salariul minim nu va fi crescut „pe bază ad hoc”, ci va fi legat de creşterea economică.

„Vom avea o formulă fixă de creştere a salariului minim”, a mai spus ministrul.

În ianuarie 2021, salariul minim brut era de 2.300 de lei, respectiv 1.386 de lei „în mână“, cu 40 de lei mai mult decât în 2020.