• Marek Krajci, ministrul sănătății din Slovacia, a tratat pacienții de COVID dintr-un spital.
  • Slovacia a avut 3.300 de cazuri într-o zi.
  • Ungaria a cumpărat prea multe ventilatoare – 16.000.
  • Compania Moderna anunță că e gata să lanseze vaccinul pentru COVID.

Ministrul Sănătății din Slovacia, Marek Krajici (în stânga imaginii), și-a luat costumul de protecție pe el și s-a dus la spital să trateze pacienții de COVID. Ministrul slovac a mers direct la cel mai mare focar din țară, în orașul Bardeio și a ajutat medicii la trierea cazurilor. Slovacia a avut peste 3.300 de cazuri într-o zi și a ajuns la 55.000 în total. După ce și-a terminat tura, ministrul a ieșit în fața presei și a dat declarații cu costumul de protecție pe el.

Ungaria are o problemă de altă natură. A cumpărat prea multe ventilatoare și nu are ce să facă cu ele. 1 miliard de euro au dat maghiarii pe 16.000 de ventilatoare, de două ori mai multe decât are Germania. Acum nu știu cum să scape de ele.

Speranța planetei atârnă de un vârf de ac. Americanii de la Moderna anunță că sunt gata să-l lanseze pe al lor. Au primit comenzi de 1,1 miliarde de dolari de la guverne din toată lumea.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT