• Ministrul Vasile Dîncu a semnat, marţi, la Tbilisi, Acordul de colaborare între MApN şi Ministerul Apărării din Georgia, dar şi Planul Bilateral de Cooperare pentru anul 2022.
  • Dîncu a avut o întrevedere şi cu prim-ministrul Irakli Garibashvili.
  • El precizează că a discutat cu ministrul georgian al apărării aspecte legate de situaţia de securitate regională pe fondul conflictului din Ucraina.

Ministrul Vasile Dîncu a semnat, marţi, la Tbilisi, Acordul de colaborare între MApN şi Ministerul Apărării din Georgia, dar şi Planul Bilateral de Cooperare pentru anul 2022. Dîncu a avut o întrevedere şi cu prim-ministrul Irakli Garibashvili.

Împreună cu omologul georgian, Juansher Burchuladze, am semnat, astăzi, la Tbilisi, Acordul de colaborare între Ministerul Apărării Naţionale din România şi Ministerul Apărării din Georgia, dar şi Planul Bilateral de Cooperare pentru anul 2022 între ministerele noastre.

Astfel, în ceea ce priveşte cadrul bilateral, domenii precum instruirea în comun, educaţia militară sau comunicaţii şi informatică continuă să fie de interes pentru ambele părţi, iar Parteneriatul Strategic consfinţit prin Declaraţia Comună semnată la nivel de şefi de stat pe 11 octombrie 2022 vine să ofere o bază şi mai solidă dezvoltării cooperării bilaterale în domeniul apărării” ; anunţă pe Facebook Vasile Dîncu.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

El precizează că a discutat cu ministrul georgian al apărării aspecte legate de situaţia de securitate regională pe fondul conflictului din Ucraina, stadiul cooperării bilaterale în domeniul apărării, precum şi cooperarea în context regional şi al organismelor internaţionale.

În context NATO, am reafirmat sprijinul deplin al României pentru avansarea traseului euroatlantic al Republicii Georgia, trecând în revistă împreună măsurile aliate de la Summit-ul de la Madrid dedicate partenerilor, precum şi contribuţia ţării noastre în context aliat la implementarea acestora. Nu în ultimul rând, l-am asigurat pe ministrul Juansher Burchuladze de sprijinul României pentru aspiraţiile europene ale Georgiei, continuarea reformelor fiind necesară pentru asigurarea succesului acestui deziderat.

Împreună cu omologul meu georgian am stabilit menţinerea unei dinamici constante a dialogului politico-militar, pentru o acţiune cât mai eficientă şi coordonată şi continuarea eforturilor comune dedicate consolidării cooperării în domeniul apărării. Pe durata vizitei în Georgia am avut o întrevedere şi cu prim-ministrul Irakli Garibashvili” , încheie Dîncu.