• În 2021, în Coreea de Sud au fost constatate 3.378 de ,,decese singuratice” .
  • Potrivit datelor oficiale, cele mai afectate au fost persoanele cu vârste cuprinse între 50 și 60 de ani.
  • Unii sunt de părere că tehnologia poate ajuta la atenuarea numărului de decese izolate.

Ministerul sud-coreean al Sănătății și Bunăstării a raportat că, în 2021, în Coreea de Sud au fost constatate 3.378 de ,,decese singuratice” , un număr incredibil de mare.

,,Decesele singuratice” , sau „godoksa” în coreeană, se referă la persoanele care trăiesc singure și care mor acasă fără să afle nimeni pentru un timp, uneori săptămâni și chiar luni, din cauza izolării lor față de membrii familiei și de prieteni.

Potrivit datelor oficiale, cele mai afectate au fost persoanele cu vârste cuprinse între 50 și 60 de ani, care au reprezentat 60% din aceste ,,decese singuratice” .

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Însă există cazuri din toate grupele de vârstă ale adulților, inclusiv tineri cu vârste între 20 și 30 de ani, care au reprezentat între 6 și 8% din decesele singuratice, potrivit presei internațioanale.

Un alt element constatat în decesele de tip ,,godoksa” este că numărul bărbaților este de 5,3 ori mai mare decât al femeilor.

Diferența de decese între sexe este în creștere, deoarece bărbații aveau doar de patru ori mai multe șanse de a suferi decese singure decât femeile în 2019.

În plus, factorii socio-economici arată că 52% din ,,godoksa” au avut loc în „apartamente mici sau închiriate” . Același raport a arătat că 95 la sută dintre persoanele care au murit singure erau șomeri.

Un fenomen similar , cunoscut sub numele de „kodokushi” sau „cel moare singur” , este în atenția autorităților în Japonia. Oficialii guvernamentali de acolo asociază creșterea numărului de ,,decese singuratice” cu o populație îmbătrânită și cu izolărea socială tot mai mare a bătrânilor.

Unii sunt de părere că tehnologia poate ajuta la atenuarea numărului de decese izolate.

O soluție implementată în Coreea este un „dispozitiv cu priză inteligentă” care poate detecta dacă electricitatea nu este utilizată într-o perioadă de timp sau dacă iluminarea într-o cameră rămâne constantă pentru o perioadă neobișnuită de timp.

Guvernul analizează, de asemenea, modalități de a folosi tehnologia AI într-un mod similar.