- În cadrul întâlnirii pe care a avut-o cu susţinători ai săi cu o zi înainte de internarea sa de ieri, Alexei Navalny, liderul opoziţiei ruse, a fost întrebat: „De ce nu sunteţi mort?”, potrivit Reuters
- Alexei Navalny a răspuns că moartea sa nu îi va fi de folos preşedintelui Vladimir Putin fiindcă l-ar transforma într-un erou
- Kremlinul a negat orice implicare în presupusul atac la adresa lui Navalny, iar purtătorul de cuvânt al Kremlinul i-a urat refacere grabnică
Cu o zi înainte de internarea sa de ieri, Alexei Navalny, liderul opoziţiei ruse, s-a întâlnit cu un grup de tineri susţinători ai săi, în particular, care i-au adresat o întrebare obişnuită pentru el: „De ce nu sunteţi mort?”.
Advertisment
Campaniile sale împotriva Kremlinului şi a corupţiei la nivel oficial i-au adus mulţi duşmani, făcându-l ţinta mai multor atacuri violente de-a lungul anilor, astfel că întrebarea aceasta nu l-a luat prin surprindere. Potrivit unuia dintre martori, Navalny a zâmbit. „Chiar a glumit că trebuie să găsească scuze că nu a fost încă ucis”, a declarat Ilya Chumakov, unul dintre activişti care l-au întâlnit miercuri pe Navalny în oraşul siberian Tomsk. Apoi a devenit mai serios şi a adăugat că moartea sa nu îl va ajuta preşedintele Vladimir Putin fiindcă „asta va duce la transformarea lui (Navalny) într-un erou”, a declarat Chumakov.
Navalny s-a simţit rău în timp ce se întorcea cu avionul la Moscova din Siberia, unde s-a întâlnit cu susţinătorii săi, care încearcă să adune grupuri de opoziţie disparate într-un singur front împotriva partidului lui Putin, Rusia Unită, în vederea alegerilor regionale de luna viitoare. Susţinătorii lui Navalny cred că ceaiul său a fost otrăvit într-o cafenea din aeroport cu puţin timp înainte de a se îmbarca în avion. După ce i s-a făcut rău, avionul a efectuat o aterizare de urgenţă în oraşul siberian Omsk, unde se află în comă. Medicii spitalului spun că încă nu este clar ce anume a provocat starea sa, iar testele continuă.
Recomandări
Kremlinul a negat orice implicare în presupuse atacuri asupra lui Navalny. Purtătorul de cuvânt al Kremlinul a declarat, joi că medicii fac tot ce pot pentru a-l ajuta şi i-a urat refacere grabnică.
- LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 444. Netanyahu e acuzat de către opoziție că sabotează negocierile pentru ostatici
- Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
- LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1.034. Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina va trebui să lupte pentru aderarea la NATO, dar este „realizabilă”
- Jennifer Lopez dezvăluie „dificultățile” pe care le întâmpină ca părinte care are gemeni: „Vrei să dai tot ce ai mai bun pentru ei. Vrei să îi ridici”
- Kiev atacă pentru prima dată pozițiile rusești folosind doar drone FPV terestre
Partenerii noștri