- Un „monstru” al aviației sovietice a fost hidroavionul cu decolare verticală Bartini Beriev VVA-14, construit de un proiectant de origine italiană, stabilit în URSS.
- Singurul prototip păstrat al acestui avion neobișnuit este acum părăsit pe un câmp de lângă Moscova, dar dacă ar fi fost finalizat, ar fi fost un avion cu adevărat unic.
- Avionul lui Bartini ar fi putut să decoleze și să aterizeze atât orizontal, cât și vertical, atât pe uscat, cât și pe apă. Ar fi putut pluti ca o navă și ar fi putut efectua atacuri împotriva submarinelor.
În scurta istorie a aviației au fost dezvoltate diverse modele de avioane experimentale, unele având un aspect mai puțin obișnuit. Una dintre aceste inovații, care ulterior a avut aplicații pe modele de serie, este hidroavionul cu decolare verticală Bartini Beriev VVA-14.
Singurul prototip păstrat al acestui avion neobișnuit este acum părăsit pe un câmp de lângă Moscova, dar odată a fost speranța Uniunii Sovietice împotriva atacurilor submarinelor americane, scrie CNN.
Bartini Beriev VVA-14 – literele sunt un acronim pentru „avioane amfibii cu decolare verticală”, iar 14 reprezintă numărul de motoare – a fost proiectat să decoleze de oriunde, fără pistă și să poată zbura susținut chiar deasupra suprafeței apei.
Aeronava a fost proiectată în 1960, ca răspuns la rachetele balistice Polaris, introduse de Statele Unite în 1961 pe flota sa de submarine. Avionul amfibiu VVA-14 a fost concepută de către Robert Bartini, ca mașina perfectă pentru a căuta și a distruge submarinele care transportă rachete.
Planul nu a fost însă dus la capăt. Doar două dintre cele trei prototipuri propuse au fost construite și doar unul a zburat. Când Bartini a murit, în 1974, proiectul a murit odată cu el, iar al doilea prototip a fost demontat.
Primul, în mare parte intact, a fost trimis în 1987 la Muzeul Forțelor Aeriene Centrale de lângă Moscova, dar în timpul transportului, avionul a fost jefuit și avariat și de atunci nu a mai fost reparat.
Misteriosul constructor de avioane Robert Bartini, numit „extraterestrul”
Bartini și-a părăsit țara natală, Italia, în 1923, după venirea la putere a fasciștilor și s-a stabilit în Uniunea Sovietică. „Potrivit lui Pogorelov, Robert Bartini era un vizionar care avea o minte și un caracter neobișnuite. Părea că nu era din vremea lui, ci dintr-o altă epocă – cineva l-a numit chiar extraterestru. Fără îndoială, Bartini și-a pus pecetea asupra construirii avioanelor sovietice. El a devenit renumit pentru ideile și conceptele sale, însă doar câteva dintre acestea au devenit realitate”, spune Sovenko.
Bartini a scris numeroase lucrări pe teme tehnice, dar și despre concepte de bază ale fizicii și despre particulele elementar. Potrivit unei dispoziții lăsate în testamentul său, multe dintre manuscrisele sale au rămas până acum nepublicate.
Zmeul cu trei capete
„VVA-14 era o barcă zburătoare, care trebuia să decoleze de pe apă sau să aterizeze vertical și apoi să zboare ca un avion obișnuit la altitudine”, spune Andrii Sovenko, un istoric sovietic al aviației. În 2005, Sovenko l-a întâlnit pe Nikolai Pogorelov, adjunctul lui Robert Bartini în timpul fazei de proiectare a avionului.
Primul prototip a zburat în 1972. „Această aeronavă nu avea motoare de ridicare sau echipament pentru căutarea submarinelor. A fost destinată doar studierii caracteristicilor zborului orizontal și testării sistemelor aeronavelor. În total, din 1972 până în 1975, a efectuat 107 zboruri, cu peste 103 ore de zbor”, spune Sovenko.
Aspectul ciudat i-a adus avionului porecla Zmei Gorynich, numele unui zmeu cu trei capete din poveștile populare rusești.
Ecranoplanul lui Bartini a fost model de inspirație pentru viitoarele avioane performante rusești
Al doilea prototip trebuia să primească motoarele pentru decolare verticală, dar niciodată nu a fost dezvoltat un tip de motor adecvat. Proiectul a fost zădărnicit, iar aeronava a fost dezasamblată.
Bartini a încercat să transforme VVA-14 într-un ecranoplan, un tip de avion care folosește efectul de sol pentru a pluti la viteză mare aproape de o suprafață, de exemplu, pe deasupra apei, așa cum face un aeroglisor (navă pe pernă de aer). Testele efectuate imediat după moartea lui Bartini au condus la dezvoltarea altor astfel de aeronave, făcând din URSS un lider de necontestat în domeniu la nivel mondial.
„Cred că armata sovietică și-a dat seama foarte repede că eficacitatea VVA-14 ca aeronavă antisubmarină ar fi fost scăzută. Nu putea transporta decât un număr foarte mic de rachete, iar provocările tehnice ale creării unui vehicul atât de neobișnuit erau foarte mari. În cele din urmă, armata s-a bazat pe avioane mai convenționale în acest scop „, spune Sovenko.
După ce a fost retras, prototipul original a fost transferat cu o barjă în sudul Rusiei, unde a fost construit și testat, într-un mic oraș de lângă Moscova, Lytkarino. A fost lăsat însă nesupravegheat pe uscat și a fost parțial distrus și demontat.
Ulterior, a fost dus la un Muzeu al Forțelor Aeriene, avionul rămânând grav avariat până azi, timp de 33 de ani. „Nu știu de ce administrația muzeului nu ia măsuri pentru a restaura acest avion foarte interesant”, a spus Sovenko.
Restaurarea avionului ar costa aproape 1 milion de dolari
Alexander Zarubețsky, directorul Muzeului Forțelor Aeriene Centrale, cel mai mare muzeu din lume al avioanelor sovietice, a declarat că lipsesc mai multe componente ale avionului. Plasat într-o zonă periferică a expoziției, avionului îi lipsesc aripile. Părți din acestea și din corpul aeronavei par a fi situate jos, lângă avion, așa cum se poate vedea pe Google Maps.
„În 2012, reprezentanții fabricii de aeronave Taganrog, unde a fost construit, au promis că vor ajuta la căutarea pieselor de schimb pentru VVA-14, dar lipsa finanțării nu a permis realizarea acestor dorințe”, spune el. Dacă finanțarea ar fi asigurată, costul restaurării ar fi de aproximativ 1,2 milioane de dolari și ar dura aproape doi ani, a mai spus acesta.
Dacă VVA-14 ar fi fost complet finalizat și testat, spune Sovenko, ar fi fost un avion cu adevărat unic. „Ar fi putut să decoleze și să aterizeze atât orizontal, cât și vertical, atât pe uscat, cât și pe apă. Ar fi putut pluti pentru o lungă perioadă de timp, ca o navă și ar fi putut efectua atacuri împotriva submarinelor. Și, bineînțeles, ar fi putut zbura și ca un avion obișnuit […] Această polivalență a fost cea mai neobișnuită și remarcabilă calitate a sa. Cu toate acestea, Bartini Beriev VVA-14 nu și-a atins niciodată cu adevărat potențialul maxim”.