• Moțiunea simplă împotriva lui Cristian Ghinea a fost respinsă de Camera Deputaților
  • 143 deputați au votat în favoarea moțiunii, 171 împotrivă, iar unul s-a abținut
  • Rezultatul a fost contestat de social-democrați

Camera Deputaților a respins, marți, moțiunea simplă intitulată „Cristian Ghinea, de la zero la abis!”, inițiată de PSD. În favoarea moțiunii au votat 143 deputați, 171 împotrivă, iar unul s-a abținut.

Anunțul a fost făcut de președintele de ședință, Cristina Prună, vicepreședinte USR al Camerei Deputaților

Rezultatul a fost contestat de social-democrați.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Moțiunea simplă a fost adoptată de plenul Camerei Deputaților. Potrivit art. 129, aliniat 3 din regulamentul Camerei putem dezbate și vota prin mijloacele electronice strict actele normative. Moțiunea simplă nu e un act normativ. Rezultatul pe votul din sală ne arată o diferență de peste 20 de voturi în favoarea adoptării moțiunii simple. Prin urmare, oricât de atașată ați fi de ministrul Ghinea și de partidul din care faceți parte, nu puteți lua în calcul voturile date pe tabletă. Să plece Ghinea, că moțiunea simplă a fost adoptată”, spune Alfred Simonis, în aplauzele colegilor din PSD.

O poziție similară a avut și co-președintele AUR George Simion, care i-a spus Cristinei Prună să „anunțe corect rezultatul, în caz contrar fiind vorba de abuz în serviciu”.

Liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache, a respins solicitarea PSD și AUR.

PSD a depus o moțiune simplă împotriva ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, semnată de 82 de parlamentari, intitulată „Cristian Ghinea, de la zero la abis!”.

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a spus, luni, în Parlament, unde se dezbate moțiunea simplă împotriva sa, că testul este un „banc prost” și îi recomandă liderului PSD, Marcel Ciolacu, să nu îl pună pe Facebook, pentru că riscă să îi fie suspendat contul.

Sunt cinci mari minciuni în această moțiune, pe care oricine le putea verifica din informații publice, a spus în cadrul dezbaterii moțiunii simple, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, care susține că anul acesta au intrat în România 1,6 miliarde de euro, „adică aproape jumătate de milion de euro pe oră”.

Marți, social-democrații au cerut tuturor parlamentarilor să voteze moțiunea simplă împotriva ministrului Investițiilor și Fondurilor Europene Cristian Ghinea și „să respingă corupția din PNRR”.