• Păsările migratoare sunt derutate de luminile strălucitoare ale orașului și de ferestrele clădirilor înalte, în care se reflectă copacii sau cerul.
  • Locuitorii orașului au adoptat un program care vizează reducerea coliziunii mortale a păsărilor migratoare cu zgârie-norii.
  • Cercetătorii estimează că între 365 de milioane și un miliard de păsări sunt ucise în fiecare an în coliziunea cu clădirile.

În fiecare primăvară și toamnă, milioane de păsări migratoare trec prin Philadelphia, zborul acestora având loc preponderent noaptea. Dar luminile orașului pot provoca dezorientarea unui mare număr de păsări, ceea ce le face să se lovească de ferestrele sau de părțile laterale ale clădirilor, scrie The Philadelphia Inquirer

Această problemă a culminat într-o noapte înnorată din luna octombrie a anului trecut, când pe trotuarele din centrul orașului Philadelphia au fost găsite moarte aproape 1.500 de păsări. Este cel mai mare dezastru provocat în rândul păsărilor de atmosfera nocturnă a orașului din ultimii 70 de ani.

Sursă: The Philadelphia Inquirer

Acum, unii dintre cei mai importanți zgârie-nori ai orașului își vor stinge luminile la lăsarea serii ca parte a unei inițiative voluntare numite Lights Out Philly, menite să ajute păsările migratoare să treacă prin oraș în siguranță.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Problema zdrobirii păsărilor de ferestrele clădirilor din orașe nu este însă nouă. Există încă de când turnul primăriei din Philadelphia a fost prevăzut cu lumină electrică, în 1896, spune pentru Jason Weckstein, ornitolog de la Academia de Științe Naturale a Universității Drexel.

Păsările sunt dezorientate de lumina artificială, deoarece în timpul nopții ele se orientează cu ajutorul stelelor și al lunii. În nopțile înnorate, strălucirea centrelor urbane devine și mai periculoasă, fiindcă păsările nu pot vedea cerul. De asemenea, ferestrele, asemănătoare unor oglinzi, pot provoca probleme păsărilor, prezentându-le o imagine falsă a traseului lor, prin reflectarea cerului sau a unor copaci.

Cercetătorii estimează că între 365 de milioane și un miliard de păsări sunt ucise în fiecare an în coliziunea cu clădirile.

Programul stingerii luminilor va începe oficial pe 1 aprilie și va dura până pe 31 mai și va continua în sezonul de toamnă între 15 august și 15 noiembrie. Toate clădirile care vor participa la această inițiativă își vor stinge luminile între miezul nopții și 6 dimineața, în special luminile din partea superioară.

Programe de stingere a luminilor zgârie-norilor au loc și în alte 33 de orașe americane, primul astfel de program fiind inițiat în 1999 la Chicago.

„Ne unim în această însemnată inițiativă pentru a salva multe păsări de la o suferință inutilă și chiar de la moarte”, spune Scott Cooper, președinte al Academiei de Științe ale Naturii. „Un lucru simplu, cum este stingerea luminilor, poate ajuta mii de păsări să traverseze în siguranță mediul nostru urban solicitant [pentru ele]”.

De asemenea, programul Lights Out Philly va avea și un alt avantaj, după cum spune Christine Knapp, directorul Oficiului de Sustenabilitate din Philadelphia, întrucât acesta va salva nu numai „nenumărate păsări”, ci va economisi și energie și va reduce emisiile de carbon ale orașului.

Stephen Maciejewski, voluntar în cadrul organizației non-profit de mediu Audubon, consideră acest program „un prim pas monumental”. Sticla reflectorizantă rămâne însă o problemă, deoarece atrage păsările chiar și atunci când aceasta nu este iluminată. „În noile construcții trebuie să folosim o sticlă prietenoasă față de păsări”, a spus el.