• În weekend poți merge la cumpărături până la ora 18.00, în cazul în care la tine în localitate rata de incidență depășește 4
  • Dacă rata de infectare depășește 7,5, în fiecare zi, magazinele se închid la ora 18.00
  • Raed Arafat a explicat de ce se închid magazinele la ora 18.00

Știi deja că în weekend poți merge la cumpărături până la ora 18.00, în cazul în care la tine în localitate rata de incidență depășește 4.

Dacă până acum nu înțelegeai măsura, Raed Arafat a explicat, la Digi24, de ce a fost necesar ca autoritățile să ia această decizie. Motivul este simplu: trebuie să ajungi acasă la ora 20.00, iar pentru a te încadra s-au pus la dispoziție două ore, timp în care te deplasezi de la magazin către casă.

S-a pus problema, când au fost discuţiile în cadrul grupului tehnico-ştiinţific, de un anumit interval orar pentru interdicţia de circulaţie. Şi a fost ideea de ora 20, de luni până vineri şi ora 18.00 pentru sâmbătă – duminică. Iar la magazine, vineri ora 18 şi în restul zilelor de weekend, la ora 16.00. După discuţii în cadrul Comitetului Naţional, s-a decis să rămână ora 20.00 şi magazinele ora 18.00 pentru că, logic, situaţia este ca la ora 20 lumea să fie ajunsă acasă. Înseamnă că dacă magazinul închide la ora 18.00, mai are doi oameni care plătesc, până pleacă, până pleacă şi angajaţii, deja ajung la limită, la ora 20.00 acasă. Asta este logica aspectelor respective“, a spus Raed Arafat, la Digi24.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Întrebat dacă ia în calcul regândirea acestor restricții, secretarul de stat a spus că nu ia singur decizia de relaxare a măsurilor, însă ele pot fi adaptate în funcție de evoluția Covid-19: Nu iau singur (decizia de relaxare a restricţiilor – n.r.) pentru că există grup de lucru tehnic. Orice măsură poate fi analizată după o perioadă de timp şi dacă măsura se dovedeşte că poate fi adaptată, se poate adapta. Acest lucru întotdeuna a fost aşa. Dacă există necesitate să adaptăm spre bine, normal că putem adapta, nicio problemă“.

Totodată, Arafat a făcut apel către angajatori să decaleze programul de muncă al angajaților sau să opteze pentru telemuncă.