Torturat până la moarte. Un opozant al regimului din Myanmar a murit în închisoare, iar organele i-au fost scoase

Proteste-în-Myanmar

Proteste-în-Myanmar

Poetul Khet Thi din Myanmar, care a declarat în scrierile sale rezistență împotriva juntei militare, a murit în detenție noaptea trecută, iar corpul său a fost returnat familiei fără nici un organ, informează The Japan Times.

Khet Thi, poetul în vârstă de 45 de ani, a scris memorabilele cuvinte: „Ei trag în cap, dar nu știu că revoluția este în inimă”.

Soția lui Khet Thi a spus că sâmbătă au fost luați amândoi la interogatoriu de către soldați înarmați și polițiști în orașul Shwebo din regiunea Sagaing, care reprezintă un centru de rezistență față de lovitura de stat prin care anul trecut a fost demisă Aung San Suu Kyi, liderul ales al Myanmarului.

„Am fost interogată. La fel și el. Au spus că se află la centrul de interogare. Dar nu s-a mai întors, ci doar trupul lui”, a declarat cu lacrimi în ochi Chaw Su, soția lui Khet Thi, pentru serviciul de limbă birmană al BBC.

„M-au sunat dimineața și mi-au spus să vin să îl văd la spitalul din Monywa. Am crezut că poate are o mână ruptă sau ceva de acest gen … Dar când am ajuns aici, era la morgă și i se scoseseră organele interne”, a spus ea.

La spital i s-a spus că soțul ei a avut o problemă cardiacă, a spus Chaw Su.

Chaw Su a mai spus că armata plănuise să îl și îngroape, dar la rugămințile ei, au acceptat să îi dea cadavrul soțului ei.

„A murit la spital după ce a fost torturat la centrul de interogare”, a declarat grupul activist Asociația de Asistență pentru Deținuții Politici într-un anunț în care numărul civililor uciși de dictatura militară de la preluarea puterii este estimat la 780.

Khet Thi este cel puțin al treilea poet care a fost omorât de autorități în timpul protestelor împotriva loviturii de stat din 1 februarie 2020.

Unul dintre prietenii lui Khet Thi poetul K Za Win, în vârstă de 39 de ani, a fost omorât și el de poliție, fiind împușcat în timpul unui protest desfășurat la Monywa la începutul lunii martie.

În pofida asasinatelor și a miilor de arestări, au avut loc proteste zilnice în diferite părți ale țării, la care au luat parte și multe personalități culturale și celebrități, care au susținut cu tărie opoziția față de lovitura de stat.

„Nu vreau să fiu un nevolnic, nu vreau să fiu un neghiob”

Khet Thi a profesat până în 2012 ca inginer, după aceea a decis să se dedice poeziei. Pentru a se întreține făcea înghețată și prăjituri.

„Nu vreau să fiu un erou, nu vreau să fiu un martir, nu vreau să fiu un nevolnic, nu vreau să fiu un neghiob”, a scris el la două săptămâni după lovitura de stat.

„Nu vreau să susțin nedreptatea. Dacă aș mai avea doar un minut de trăit, vreau ca în acel minut conștiința mea să fie curată”, a mai spus Thi, care a rămas fidel crezului său până în ultima clipă.

Exit mobile version